Deziluzia nu este prea departe

Întrebare: 99% dintre oameni vor să știe ce trebui de fapt să facă, astfel încât să apară schimbări în societate. Cum putem să le asigurăm sentimentul de securitate, unitate și conexiune, prin diseminare?

Răspuns: Mi se pare că fac ceva în această lume – stăpânesc bănci, fabrici, schimburi internaționale și tehnologie militară – astfel conduc tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră, totul trece prin fața mea, iar eu dau instrucțiuni și activez întreaga mașinărie. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg este că eu sunt activat.

Există un video clip în care un copil se joacă cu mașina lui de jucărie într-un supermarket și ca să o facă să meargă, el face un zgomot ca de motor.

La fel și noi, nu înțelegem că suntem de fapt activați și că executăm voința celui superior, la nivelul cel mai de jos.

Acum începem o nouă eră, în care forța superioară nu ne mai dictează în mod direct ce trebuie să facem și se retrage în departare față de noi, ca și cum ne-ar acoperi, astfel dorind să o atragem noi. Îndepărtându-se de noi, ea stârnește un sentiment de confuzie în noi, o lipsă de înțelegere a ceea ce se întâmplă și cum să ne descurcăm în această lume. Dintr-odată, nu mai îmi doresc o familie, nu mai doresc copii. Nu mai știu ce să fac în viață. Există droguri și înstrăinare iar asta conduce la o mare criză. Atunci când forța superioară se retrage și nu mă mai stăpânește, simt deodată că nu mai știu unde să merg și ce să fac; nu mai știu nimic și nu mai vreau nimic. Criza este o chemare pentru noi, astfel încât să avansăm noi înșine către această forță. ”Către” înseamnă să devenim mai similari cu ea.

Oameni, totuși, cred că pot înainta la fel ca înainte: ”Voi reuși în tot!” Ce pot face guvernele? Astăzi ele nu pot face nimic. Singurul lucru pe care îl pot face este să printeze mai mulți bani, dar nici asta nu duce la nimic. Ei activează doar mașina de imprimat și se pare că avem mai mulți bani, dar de fapt este același lucru. Puterea specifică de cumpărare nu se schimbă: ei le dau oamenilor doar hârtie, asta este tot.

Astfel, politicienii, economiștii, sociologii, psihologii, oamenii de știință, educatorii și părinții, niciunul, nu au niciun efect asupra a ceva; nimeni nu poate face nimic!

Oamenii nu au fost dezamăgiți în așa măsură, astfel încât să simtă totul, dar lumea avansează în această direcție. Vedem că mulți oameni de știință descoperă asta în căutările lor.

Există o problemă în lume, vor trebui să accepte asta pentru că este o lege fizică, care se manifestă prin faptul că forța care ne conduce intern și ne dictează toate dorințele noastre, atât în minte cât și în inimă, sunt acum ușor extrase. Vrea ca tu să iei acest rol asupra ta, să înveți din el să te conduci tu singur. Aceasta este problema. Va trebui să învățăm asta și să o implementăm.

Dacă toți învățați încă spun: ”Ar trebui cu adevărat să facem ceva…”; atunci, ce se întâmplă cu adevărat? Pur și simplu ei nu simt cum îi stăpânește forța superioară.

Din  “Discuție din timpul mesei din Toronto” 6/19/12

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: