Economia sufletului

Sistemul economic este un fel de amprentă egoistă a calculului pe care îl facem în „corpul” sufletului când îl pregătim pentru o acţiune spirituală. În economie, noi căutăm maximum de profit cu minimum de investiţii şi risc. Acestea sunt calcule practice, egoiste în care totul este clar.

Chiar dacă egoismul este formal înăbuşit, este numai fiindcă nu putem să-l caracterizăm calitativ fiindcă aparţine trairilor, conexiunilor de familie, intereselor ţării, naţiunii etc. În realitate, totul poate fi numărat, şi dacă suntem capabili să facem asta, ne vom regăsi într-un sistem precis , analog celui care operează în lumea spirituală.

Doar că aici, calculele sunt făcute în „corpul” Parţuf-ului, în aspiraţia pentru dăruire. Când eşti pe calea care duce la dăruire, tu faci un calcul foarte precis, ca în economia ideală. Cât de mult trebuie să scot din fiecare dorinţă, din fiecare situaţie, din fiecare factor din această acţiune sau manevră pentru a primi maximum de profit? Dar, desigur, beneficiul este lipsit de egoism.

Aici numărăm la primire, fiindcă acolo, în dăruire, calculul încă rămâne. Singura întrebare este cum să trecem de la un mod la altul. Explicarea stării finale, de asemenea nu este simplă, deşi este caracterizată de precizie matematică. Dezastrele economice curente dezvăluie într-adevăr trăsăturile egoismului nostru care ne împiedică să efectuăm cele mai eficiente calcule.

„Iubesc omul ăsta şi îl urăsc pe celălalt. Acesta îmi repugnă. Acesta e departe de mine. Acesta este aproape de mine. Acesta este mai important în sistemul general. Acesta este mai puţin important…” Cum putem lua în considerare toţi aceşti parametrii? Şi cum va acţiona individual fiecare persoană în funcţie de ei, reînoindu-şi calculele în fiecare secundă? Aceasta va fi într-adevăr economia pe care va trebui să o susţinem. Cu alte cuvinte, noi va trebui să ajungem să ştim sistemul corect, sănătos, în care egoismul lucrează corect folosind cele două forţe.

Astăzi, complexul nostru economic este bazat doar pe componenta egoistă şi de aceea, necunoscând a doua jumătate, nu putem să-l stăpânim. Dar, când forţa dăruirii se alătură forţei de primire, vom începe să interacţionăm cu oamenii din jurul nostru altfel, echilibrând dăruirea şi primirea în conformitate cu propriul nostru nivel şi cu nivelul societăţii. Acesta va fi calculul real.

Va trebui să masurăm şi să considerăm interconexiunile noastre, lucru de care nu suntem capabili azi. Va trebui să considerăm toate firele posibile existente între noi în gânduri şi sentimente, nivele ale apropierii şi „coeficientul de dăruire”, aducându-le pe toate acestea în calculul economic care va avea un caracter pur matematic.

Dacă adăugăm variabilele calitative la parametrii lui, care reflectă trăirile şi stările omenirii ca întreg, vom primi un rezultat fiabil şi de necontestat. Acelaşi calcul este făcut şi de capul Parţuf-ului. Iau în considerare Lumina interioară şi înconjurătoare, Reşimot, TANTOT, dorinţele mele interioare şi exterioare, şi metodele de lucru cu ele… Precis, aceasta este economie.

Numai calculele spirituale sunt făcute în dorinţă şi de aceea toate numerele sunt precise şi autentice. În dorinţă pot să clasific factorii şi să le dau valoare, extrăgând TANTOT din ele. În esenţă, cărţile de Cabala sunt economia universului. Luminile sunt „banii”, adică viaţă, în timp ce vasele, dorinţele şi ecranele ne permit să acumulăm umplere, profit. Profitul interior este Lumina interioară, iar profitul viitor este Lumina înconjurătoare. Facem împrumuturi reciproce. De exemplu, cel superior împrumută celui inferior este primul tip de Gadlut . Al doilea tip de Gadlut este când cel de jos primeşte Lumină de la cel de sus şi o dă mai departe..

Nu este întâmplător că lovitura principală a crizei este asupra economiei fiindcă este lucrul cel mai important pentru noi. Nu a fost distrugerea unităţii familiei, colapsul învăţământului sau al ecologiei, ci doar problemele economice ne-au forţat serios să vorbim despre criză. Aceasta corespunde proceselor spirituale.

Cu timpul, vom începe să alergăm după o economie sănătoasă, vom începe să o deducem raportându-ne la sistemul spiritual şi vom simţi tranziţia către ea. Această tranziţie va deveni posibilă numai cu condiţia că aducem garanţia reciprocă drept componentă în calcul, dacă o măsurăm, o cântărim şi o exprimăm numeric. O vom considera când vom face calculele pe piaţa bursieră fiindcă altfel e imposibil. Succesul de mâine depinde de cat de mult componenta de garantare reciprocă creşte în formula noastră economică.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 10/6/2011 „Şamati”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: