Medium a publicat noul meu articol “Imaginează-ţi că copilul tău nu este al tău”

Imaginați-vă un bărbat care devine tatăl unui băiețel după mulți ani de neliniște fără copii. Dorul intensifică iubirea tatălui pentru fiul său, iar el se cufundă cu capul înainte în paternitate. Își ține băiețelul în brațe după mese, astfel încât să poată eructa, să vorbească cu el și să-i schimbe scutecele. Pe măsură ce fiul său crește, el îl învață tot ce știe, îl duce la antrenamentele Ligii mici și strigă cu ceilalți părinți mândri în timpul jocurilor. Ori de câte ori fiul său are probleme la școală, cu alți copii sau cu colegii de echipă, tatăl său îl ascultă și îi dă câteva sfaturi părintești. Și în fiecare noapte, înainte să adoarmă, tatăl lui stă lângă patul lui și îi citește o poveste înainte de culcare.

Tatăl este atât de mândru de fiul său, încât prietenii lui de la serviciu îl tachinează despre asta. Se spune că el crede că nu există alți copii pe lume în afară de fiul său și, pentru că își iubește atât de mult fiul, nu-i plac alți copii. Tatăl râde, dar admite că, ca în orice tachinare, există ceva adevăr în asta.‎

Apoi, într-o zi, doi polițiști și un asistent social bat la ușă și îi arată tatălui acte care dovedesc că a fost o greșeală teribilă și copiii au fost schimbati la naștere. Fiul lui nu este fiul lui, ci al altcuiva, iar parinţii biologici ai fiului său au fost deja anunţaţi şi doresc ca acesta să vină să locuiascăcu ei cat mai repede. Fiul lor, care este fiul lor biologic, vrea și el să-i cunoască și să meargă să locuiască cu ei. Asistentul social și ofițerii explică că fiul său va trebui să locuiască cu părinții săi biologici.‎

Poate că nu suntem conștienți de asta, dar tragedia tatălui este foarte asemănătoare cu un proces pe care îl trăiește întreaga umanitate, cu o diferență majoră. În cazul tatălui, pierderea este insuportabilă. În cazul umanității, suntem pe cale să aflăm ce fiu urât am avut și ce fiu minunat este pe cale să-l înlocuiască.‎

Fiul străinilor pe care l-am crescut este ego-ul nostru. Ego-ul a cerut totul de la noi și nu a simțit nicio recunoștință. De fiecare dată când îl mulțumim, el cerea mai mult. În cele din urmă, a cerut mai mult decât puteam oferi noi; am epuizat oferta, am rămas fără bani, am rămas fără resurse și am rămas fără putere.‎

Mai mult, fiul nostru, Egoul, ne-a incitat împotriva tuturor celorlalți băieți, i-a făcut să arate îngrozitor în ochii noștri și ne-a făcut să-i urâm pe ei și pe părinții lor. Ne-a făcut chiar să luptăm împotriva lor. Ne-a orbit faţăde faptul că avem cu adevărat nevoie de acei copii și părinți, că ne-au dat tot ce avem: muncă, companie și tot ce aveam nevoie în viață.‎

Pentru că am ajuns la capătul puterilor noastre, începem să deschidem ochii și să vedem că Egoul nu este un fiu atât de iubit, ci un monstru. Și mai important, începem să realizăm că el nu este cu adevărat fiul nostru și nimic nu ne leagă cu adevărat de el, în afară de minciunile lui despre legătura noastră. Treptat, descoperim că adevărații noștri frați sunt toți ceilalți. Ei, toată umanitatea, sunt familia noastră.‎

Acum că începem să realizăm adevărul, putem dezvolta o nouă atitudine față de ceilalți oameni. Inițial, vom face pași mici. Dar pe măsură ce tot mai mulți oameni recunosc adevărul despre ego-ul lor și despre atitudinea lor față de ceilalți, vom învăța să mergem mai încrezători împreună. Vom învăța să ne pese de ceilalți acolo unde înainte simțeam doar indiferență sau chiar ciudă. Ne vom îndrepta răutatea către inamicul nostru din interior și, făcând astfel, vom învinge pe singurul nostru dușman, fiul nostru fals, Egoul.‎

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →