În trecut, egoismul ne-a stimulat din spate şi din părţi, lăsând întotdeauna calea inainte libera. Cu toate acestea, astăzi barierele nu mai apar de-a lungul părţilor, ci în faţa noastră. E ca şi cum un zid se ridică în faţa noastră, nelăsându-ne nici un loc pentru a fugi, nimic ce putem face.

Această stare devine din ce în ce mai evidenta: nu vreau cu adevarat nimic, nu simt că pot continua sa cresc în egoismul meu. Este incapabil să-mi dea răspunsuri la întrebările care apar în mine astăzi. Am depăşit fazele anterioare şi am intrat în următorul nivel de întrebări, nivelul maturitatii şi al noilor necesităţi.

Hrana, sex, familie – toate acestea se prabusesc, luând forme ciudate, „mutante”. Nici bogăţia, faima, si cunostintele nu par să-mi promita foarte mult.

Ştiinţa este într-o criză şi nu răspunde întrebărilor mele, chiar dacă cu  50 – 60 de ani în urmă încă părea că ne va oferi răspunsuri la toate.

Puterea a devenit mica în ochii noştri: Vedem că singurul sau obiectiv sunt banii. Şi banii …. Intr-adevăr merită sa-ti pierzi toată viaţa ta pentru ei!? Întrebările mele au depăşit deja orice suma de zero-uri pe care un cont bancar o poate afişa.

Atunci când o persoană îşi pierde necesarul „de combustibil,” vidul apare în interiorul ei şi ea se trezeşte întreband: „Pentru ce merita sa traiesc? Pentru mine? Dar imi lipseste împlinirea. Pentru copiii mei? Dar atunci când vor creste, vor părăsi cuibul. Şi în afară de asta, de ce sa-i cresc? Ce viitor luminos au ei mai departe? Dezintegrarea familiilor şi o societate descompusa? ” O persoană nu se simte ataşata de nimic şi nu are speranţe pentru nimic. Acesta este tipul de impas la care întrebările noastre ne-au condus.

Dar există, de asemenea, un motiv complet diferit pentru starea de sfarsit: Am epuizat resursele naturale. Astăzi este deja clar că progresul uman nu va fi infinit, atât din punct de vedere al cerinţelor noastre, cat şi din punct de vedere al existenţei noastre ca un întreg. Dacă vom continua irosirea resurselor naturale, la ritmul actual, atunci foarte curând nu vom mai avea nici un fel de materii prime, nici macar pentru produsele vitale.

90% din ceea ce producem astăzi consta in petrol, fie că este vorba de energie, materiale plastice, şi aşa mai departe. Cand rezervele de petrol se sfârşesc, vom ramane fara nimic. Dar cu toate acestea, noi încă mai continuam sa le risipim.

Astfel, pe de o parte natura pune o barieră în faţa noastră, în forma ecologiei, climei şi resurselor, şi pe de altă parte, egoismul nu ne mai împinge înainte. Apar întrebări la care nu putem găsi răspunsuri aici, în lumea noastră, în această cameră de copii mici unde ne-am distrat atât de mult jucandu-ne până acum.

Astăzi, situaţia deja seamana cu o sinucidere: Suntem iraţionali folosind până si ultimele resurse rămase.

Noi trebuie să înţelegem că, din cauza aceasta, ne-am găsit în zona de alegere. Aceasta este locul în care liberul arbitru apare, libertatea ca noi sa începem sa înţelegem programul dezvoltarii noastre: „De ce existam? De ce suntem aici? Pentru ce? „Şi impreună cu noi, restul lumii. Acum este exact momentul ca noi sa rezolvam această provocare. În caz contrar, omenirea se va găsi într-un impas cu adevărat fără speranţă.

În realitate, esenţa problemei nu este criza financiară, criza tehnologiei sau criza familiilor. Suntem într-o criză cu noi înşine. Noi trebuie să înţelegem cine suntem şi pentru ce suntem aici, atât din punctul de vedere al naturii, care ne obligă la acest lucru, cat şi din punctul nostru de vedere. Numai atunci vom fi capabili să reglam lucrurile corect în interiorul nostru şi în lume.

Dintr-o conversaţie pentru o noua carte, pe 7/18/11

Filed under: Criza, globalizare, Lectia zilnica | Add Comment →