Într-un singur câmp al dorinţei

Trăim într-o lume egoistă şi fiecare om vede asta bazat pe cât de multă împlinire şi plăcere poate primi de la ea, cât de mult pot beneficia, personal şi în comparaţie cu alţii. Omul se măsoară constant pe sine în raport cu ceilalţi. Uneori este bine să primeşti mai puţin, dar, într-un fel, mai mult decât ceilalţi, şi apoi să primeşti mult când ceilalţi primesc şi mai mult. Ne-am obişnuit să acţionăm în acest fel în lumea noastră, şi totdeauna ne-am dezvoltat în acest mod.

Dar acum, în faţa noastră stă o lume complet diferită. Ea ne forţează să acţionăm într-un anume fel, de exemplu, ca furnicile care muncesc totdeauna împreună ca un singur organism, sau ca păsările care se simt una pe cealaltă când zboară. Cân păsările călătoresc, întregul stol se întoarce în acelaşi timp, ca un singur întreg; nu este prima pasăre cea care se întoarce cu toate celelalte păsări după ea, ci se întorc toate odată.

Un banc de peşti se mişcă de asemenea simultan etc. Există o conexiune precisă între ei, un câmp comun care îi controlează. Fiecare, absolut, simte pe toţi ceilalţi, fără să aibă importanţă dacă e primul sau ultimul în banc, şi de aceea se întorc simultan. Într-o stare de comunitate, în loc să te percepi pe tine, individual, fiecare individ percepe întregul şi execută dorinţa comună, planul comun.

Natura ne obligă azi şi pe noi să acţionăm la fel, dar în loc să acţionăm instinctiv ca furnicile sau ca peştii şi păsările, noi trebuie să acţionăm conştient. Această stare este absolut confuză pentru noi. Cum pot eu să percep întreaga lume ca pe un singur stol enorm în care mă întorc şi interacţionez ca într-un întreg cu un singur cap şi o singură inimă? Însă acum, introducem această stare împotriva voinţei noastre şi indiferent de dorinţa noastră. Existăm deja în ea ca într-un stol imens de păsări, sau banc de peşti sau colonie de furnici, numai că încă nu înţelegem această stare.

Dar încet, începem să o observăm. Vedem că deja nu mai putem controla şi influenţa lucrurile aşa cum o făceam înainte fiindcă acum, o muncă mutuală complet diferită se dezvăluie, şi în ea, tu trebuie să-i simţi pe toţi ceilalţi, şi toţi oamenii împreună trebuia să simtă mişcarea comună, întoarcerea, şi mişcarea în aceeaşi direcţie.

Noi trebuie să distribuim totul între noi în funcţie de principiul de consum şi gestionare a  chestiunilor aparent personale, devenite deodată publice. Omul nu mai are nimic personal. Tot ceea ce face el este parte a colectivului. La sfârşit, puţina lui muncă este inclusă în planul general. El trebuie să se simtă ca parte a stolului, care acţionează după gândul comun, după planul general.

Din programul TV „Lumea integrală” 10/16/2011

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: