“Israel—De la sclavie la libertate” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinIsrael—De la sclavie la libertate

Anul acesta Pesahul este sărbătorit în Israel cu un anumit sentiment de libertate, cu senzația în rândul populației sale că a lăsat în urmă pandemia. Oamenii profită de soarele de primăvară pentru a se relaxa și a călători, aproape fără restricții, în timp ce situația din întreaga lume este complet diferită. Multe țări continuă să lupte împotriva plăgii coronavirusului. În Germania și Franța al treilea val se înrăutățește, în Marea Britanie și Spania rata morbidității crește din nou, iar în Brazilia pe zi ce trece mor mii de oameni. De la țară la țară vedem că amenințarea virusului este departe de a fi eliminată.

Israelul trebuie să fie în prim-plan, nu numai în medicină și tehnologie ci trebuie să fim și o forță conducătoare pe frontul spiritual. Ne revine sarcina de a demonstra unitatea și coeziunea socială ca valoare supremă. Am fost întemeiați ca popor din această rădăcină și am fost hrăniți de ea încă din zilele lui Avraam. Prin urmare, prima noastră obligație este să ne unim și, în același timp, să găsim modalități creative de a face accesibilă lumii metoda noastră de unitate socială.

De ce este Israelul primul care gustă un pic de libertate? Pentru că suntem o țară mică și inteligentă, o țară în care este posibil să luăm decizii rapide și eficiente și să ajustăm cu ușurință liniile directoare ale zonei de la o zi la alta. Israelul nu a cerut pomană de la nicio națiune, ci pur și simplu a întins mâna, a cumpărat vaccinuri și a început să-și inoculeze populația până când a acoperit țara. Sentimentul de urgență caracterizat de această națiune, care obișnuiește să funcționeze într-o stare de război, ar fi permis ca vaccinarea să înceapă chiar mai devreme și chiar mai repede, dar temerile, incertitudinile și știrile false apărute cu privire la virusul furibund au contribuit la o relativă încetinire.

Totuși, Israelul oferă un bun exemplu de gestionare a pandemiei. Puterea tehnologică și medicală sunt povești de succes israeliene. Partidul istoric Mapai, care a lăsat moștenire Israelului un sistem de sănătate publică bine organizat și accesibil, bazat pe valori social-democratice, a funcționat minunat în timpul pandemiei.

O altă caracteristică de bază inerentă națiunii israeliene, care a contribuit la răspunsul nostru eficient, este interdependența noastră. Nimeni din țară nu poate fi complet detașat de ceilalți, deoarece avem o viață comună. Am suferit împreună în Holocaust; de generații am fost persecutați ca evrei; fiecare aducem cu noi propria noastră poveste de imigrație. Toate aceste elemente comune funcționează împreună pentru sprijin reciproc atunci când apare o provocare comună, cum este pandemia. Există o preocupare comună că situația prin care trecem ne afectează reciproc.

Această bază a garanției reciproce dintre noi ne va stimula să ne dezvoltăm în continuare și să devenim o țară avansată în multe domenii. Dar, în același timp, există o așteptare, că lumea va continua să ne calomnieze susținând că suntem distribuitorii coronavirusului, răspândind povești despre modul în care evreii au avut grijă de ei înșiși, fără a ține cont de restul lumii.

Este extrem de important să ne luăm rolul în considerare cu atenție și responsabilitate față de restul lumii. Dintr-o perspectivă globală, rolul statului Israel față de lume este crucial și complex. Ar trebui să identificăm clar unde am putea și ar trebui să contribuim cel mai mult la omenire.

Israelul trebuie să fie în prim-plan, nu numai în medicină și tehnologie ci trebuie să fim și o forță conducătoare pe frontul spiritual. Ne revine sarcina de a demonstra unitatea și coeziunea socială ca valoare supremă. Am fost întemeiați ca popor din această rădăcină și am fost hrăniți de ea încă din zilele lui Avraam. Prin urmare, prima noastră obligație este să ne unim și, în același timp, să găsim modalități creative de a face accesibilă lumii metoda noastră de unitate socială.

Nu este o sarcină ușoară să proiectezi unitatea, nici în cadrul complexului stat Israel, nici în interiorul lumii în starea actuală. Toată omenirea cu noi împreună în topul graficului este adânc cufundată în noroiul egoismului. Dacă nu acționăm împreună cu forțe de coeziune pentru a ne extrage, ne vom scufunda și mai adânc. Acest lucru va determina răspândirea mai multor boli și epidemii, pe lângă tulpinile și mutațiile existente.

În aceste zile, când Israelul se bucură de un răgaz național din jugul coronavirusului, ni se oferă o oportunitate de a face un bilanț și de a ne întreba cum vom crește unitatea dintre noi, cum le vom arăta celorlalți exemple pozitive, cum vom acorda prioritate nevoilor altora, cum putem continua să urcăm și să ne conectăm. Merită să facem orice eforturi în această direcție, chiar dacă acțiunile sunt artificiale la început, pentru că în cele din urmă, obiceiul va deveni a doua natură. Nu există timp mai perfect pentru a începe această ascensiune spre unitate decât în timpul Pesahului, trecând peste sclavia abordării noastre egoiste către o eră a unităţii și garanției reciproce. Aceasta este călătoria care ne va conduce cu adevărat pe toți către libertate.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: