Astăzi vom vorbi despre criza care afectează toată umanitatea şi la posibila soluţia pe care o aduce metoda educaţiei integrale.

Umanitatea a intrat într-o perioadă dificilă şi a trecut într-o asemenea stare încât se simte complet pierdută.

Oameni care se îngrijesc de societate, familie, educaţie şi probleme publice, guvernamentale şi sociale, nu găsesc soluţii la problemele care apar în fiecare activitate individuală, a societăţii şi guvernamentală. Ne găsim într-o stare pe care nu o înţelegem.

Totuşi, în anii recenţi (anii 70-80), oamenii de ştiinţă au început să suspecteze ce se întâmplă. Începând cu 1920, primele articole apărute sugerează că lumea a intrat într-o arie complet diferită de dezvoltare, că s-a ridicat la un nivel total diferit: nivelul dezvoltării integrale. Mulţi cercetători au scris despre asta. În 1960, faimosul Club de la Roma a vorbit despre asta, ca şi mulţi cercetători şi organizaţii.

Iar astăzi, în procesul crizei, am ajuns la o stare foarte adâncă, din care nu mai găsim ieşirea.

Anterior, crizele au atins numai problemele creşterii şi educării copiilor. Am fost nefericiţi cu ceea ce s-a întâmplat, dar cumva am rezolvat-o, cu toate că spunem că şcolile nu educă copii, ca aceştia suferă din cauza violenţei şi abuzului din şcoli. Dar am tolerat asta.

Apoi, am început să observăm cum oamenii au început deodată să înceteze să mai aibă grijă de familie, iar familiile au început să se dezintegere, ceea ce nu se întâmpla în urmă cu 100-200 de ani. Prin istoria umanităţii, a fost acceptat faptul că o persoană trăieşte în familie cu părinţi iar apoi îşi crează propria familie; apoi copii ei la fel şi că se unesc într-o casă comună, dar acum totul trece printr-un declin critic. Oamenii au început să divorţeze, copii să se mute de la părinţi, oamenii nu mai vor să se căsătorească sau să crească o familie. Şi aceasta este o criză pentru că acest fenomen nu este natural pentru noi, oamenii.

Şi ce se va întâmplă cu generaţiile viitoare? Suntem deja în faţa unei probleme demografice în care cei în vârstă îi depăşesc pe cei tineri. Şi cine ştie cine va mai produce pentru ei când vor ajunge la vârste înaintate. Ce se va întâmpla cu tine dacă nu ai copii? Cine te va sprijini?

Oamenii nici măcar nu se gândesc că o genereaţie o sprijină pe alta. Cel puţin trei generaţii sunt necesare: cei bătrâni, părinţii şi copiii, pentru a se sprijini, educa unul pe altul, a avea grijă de casă; cei tineri de cei bătrâni iar cei bătrâni să împărtăşească experienţa lor de viaţă. Cauza, rădăcina a majoritatea bolilor din lume este depresia, anxietatea intensă, detaşarea şi dipserarea.

Ultima criza presupune o criză în ştiinţă, ecuaţia, în toate lucrurile. Criza în ştiinţă începe din punctul în care am încetat să mai credem în ştiinţă. Odată, am crezut că prin ştinţă vom obţine o viaţă bună, vom cuceri spaţiul, ne vom stabili pe altă planetă şi vom avea nelimitate posibiliăţi. Şi deodată, am închis toate programele spaţiale;  nu mai suntem interesaţi în explorarea spaţială, nu mai credem că vom găsi ceva acolo. În final, totul se încetineşte. O persoană se simte deprimată; nu mai vrea nimic.

Ultima criză este criza economică. Este cea mai grea şi cea mai dificilă pentru că afectează toate aspectele vieţii noastre. Hrană, sănătate, securitate, totul depinde de economie. Dar economia refuză să muncească; nu mai lucrează şi noi nu înţelegem de ce. Companiile se închid, bule financiare cresc. Şi tot ceea ce se presupunea că se dezvoltă bine, în beneficiul nostru, se schimbă împotriva noastră.

Dar ceea ce este interesant este că nimeni nu se poate pune cu asta, nici cei mai eminenţi economişti, nici politicienii, dar suntem cu toţi dispuşi să îi ajutăm pentru că nu vom putea supravieţui fără economie. Reiese că nu ştim ce să facem. Un mare număr de înalţi politicieni, şefi de state, G8, G20 se adună şi nu pot rezolva nimic. Nu ştiu ce să facă.

De la congresul din Vilnius 3/22/12, Lecţie preliminară

Filed under: Congrese, Criza, globalizare, Lectia zilnica | Add Comment →