“Ne îndreptăm spre o altă vară cu măşti?” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinNe îndreptăm spre o altă vară cu măşti?

Vacanța de vară abia a început și deja vedem semne că s-ar putea încheia în curând sau cel puțin partea distractivă a acesteia. Covid-19 se întoarce în Israel în mare măsură și amenință să facă vara aceasta ceea ce a făcut vara trecută, să ne țină acasă sau cel puțin la distanță unii de ceilalţi. Se pare că natura nu are milă de copii, care vor doar să se bucure de vară – scurta lor pauză dintr-un an școlar traumatizant, plin de blocaje date de Corona.

Dar atunci, de ce ar trebui natura să aibă milă de copii, dacă noi părinții lor nu avem? Adică, prin propria noastră conduită greșită, aducem asupra lor blocarea pe care am putea-o preveni dacă ne-am comporta mai responsabil. Dacă am fi părinți mai buni, am face ceea ce trebuie să facem, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri.

Și ceea ce trebuie să facem este să ne reorganizăm relațiile. În caz contrar nu vom putea face față Covidului și cu siguranță, nu cu următorii viruși care stau deja la coadă pentru a ne chinui și care vor fi mult mai supărători decât pacostea actuală.

Până nu realizăm că trebuie să ne restabilim relațiile, de la competiţie la susținere și de la insensibili la grijuliii, nu se va întâmpla nimic bun. Trebuie să înțelegem că singurul nostru remediu împotriva virusului este vindecarea inimii noastre de gândurile negative despre ceilalți, dezvoltarea unora pozitive și conectarea cu aceiași oameni pe care îi respingem în prezent.

Conectarea înseamnă a înțelege și a simți că sunt dependent de ceilalți. S-ar putea să trăiesc în corpul meu fizic, dar inima acestui corp se află în altcineva, nu în mine. Și nu numai că este la altcineva, ci la toți ceilalți în afară de mine. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi este în întregime dependent de toți ceilalți. Nu ne determinăm soarta și nu ne determinăm prezentul. De fapt, nu determinăm nimic; interconectările noastre determină totul și urmăm doar dictatele acestei rețele, conștient sau nu.

Chiar dacă nu putem simți acest lucru chiar acum, ar trebui cel puțin să înțelegem că așa este și să ne dăm seama că dacă așa este, atunci „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” nu este un motto înalt pe care nimeni nu îl ia în serios, ci singura noastră speranță care ne poate schimba viețile, schimbându-le spre o direcție pozitivă.

O putem ignora și continua să parcurgem calea răutății pe care am hrănit-o atât de fierbinte de atâtea decenii, dar nu va trece mult până când viața ne va obliga prin durere să ne regândim drumul.

Virusul nu este dușmanul nostru; ne arată adevărul interdependenței noastre. Dacă am fi acționat după acest adevăr, nu am fi avut nici o pandemie. Responsabilitatea noastră socială ne-ar fi făcut să ne separăm odată ce ne-am îmbolnăvit până ne facem bine și virusul nu s-ar fi răspândit. Apropo, asta fac liliecii bolnavi pentru a nu infecta ceilalți membri ai norului lor (într-o colonie de lilieci). Dacă am avea simțul lor de responsabilitate, nu am vorbi despre pandemia Covid-19, cu siguranță nu la doi ani de acum.

Deoarece suntem complet dependenți unul de celălalt, ne influențăm reciproc. De aceea este atât de important să ne monitorizăm sentimentele față de ceilalți și să încercăm să le cultivăm pe cele pozitive. Procedând astfel, îi vom influența pe ceilalți, care îi vor influența pe alții, chiar și fără a vorbi despre asta. În scurt timp, acel val pozitiv va reveni la noi și la copiii noștri.

Ne determinăm soarta reciproc, deci să fim responsabili. Să tragem concluzia evidentă că „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este singura noastră opțiune viabilă pentru viitor. Am încercat orice altceva și privim unde suntem: în pragul unei alte veri cu măşti. Acum, că se apropie de copiii noștri, ar trebui să nu ne mai asumăm riscuri. Sper că vom învăța și implementa această lecție, pe care natura încearcă cu disperare să ne învețe, înainte de a recurge la mijloace mai dure.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed