“Noi înşine, duşmanul cel mai rău” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinNoi înşine, duşmanul cel mai rău

Două lucruri s-au întâmplat în această săptămână, care se referă la războaiele din trecut: am comemorat cea de-a 54-a aniversare a războiului de șase zile din 1967 și au fost lansate noi documente care descriu hibridul factorilor de decizie care au condus la războiul de Yom Kippur (alias războiul din octombrie) din 1973. În sens militar, războiul de șase zile a fost o victorie surprinzător de ușoară și cuprinzătoare, în timp ce războiul de Yom Kippur a fost o victorie obținută cu un mare cost, în principal din cauza mândriei care a rezultat din succesul copleșitor al campaniei anterioare. Între cele două campanii a existat un război prelungit de uzură care, din păcate, nu a diminuat încrederea excesivă în noi înşine.

Există lecții importante de învățat din războaiele din trecut, dar există o lecție care le depășește cu mult pe toate celelalte: Este imposibil să câștigi un război folosind doar mijloace militare. O armată poate câștiga timp, dar singura modalitate de a câștiga un război este să-l câștigi intern. Cu alte cuvinte, în timp ce am câștigat pe câmpul de luptă, am pierdut războiul împotriva noastră. De la războiul de șase zile, am devenit o societate divizată. Conștiința, deșertăciunea și ura față de ceilalți au pătruns în națiunea noastră și sentimentul propriei îndreptățiri a preluat recunoștința pentru revenirea dintr-un exil de două mii de ani.

Și cel mai rău dintre toate, chiar dacă nu am reușit să unim națiunea înainte de războiul de șase zile, după marea noastră victorie, am evitat unitatea și mai mult. Ne-am abandonat complet vocația de a fi un popor virtuos, o lumină pentru națiuni care servește ca model de iubire pentru ceilalți, care cultivă „Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă”. În loc să predicăm pentru unitate, la fel ca Avraam, Moise și restul fondatorilor națiunii noastre, am ajuns să ne mândrim cu abilitățile noastre militare, tehnologice și industriale. Și pentru că ne-am abandonat vocația, națiunile ne-au abandonat.

Atât timp cât avem dușmani externi care doresc să ne șteargă de pe fața Pământului, trebuie să luptăm pentru viața noastră și să câștigăm! Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că, la sfârșitul zilei suntem propriul nostru cel mai rău dușman. De îndată ce ne conectăm între noi, dușmanii noștri se vor conecta cu noi.

În anii 1950, marele cabalist și gânditor, Rav Yehuda Ashlag a scris că o „întoarcere precum cea de astăzi” și anume fără unitate, „nu impresionează neamurile și trebuie să ne temem să nu vândă independența Israelului pentru nevoile lor”. Evident, Ashlag avea dreptate. Astăzi, nicio țară nu susține statul evreu. Putem spune că este aşa pentru că nu ne putem explica poziția în mod corespunzător, dar în realitate, nu face nicio diferență ceea ce spunem, atât timp cât ne aruncăm ura unul față de celălalt. Lumea pur și simplu nu ne vrea în apropiere dacă ne urâm unii pe alții, pentru că într-un astfel de stat nu suntem o națiune-model ci opusul, iar lumea nu ne vrea, dacă dăm un exemplu prost.

Poporul lui Israel uneşte lumea indiferent dacă suntem uniți sau nu. Cu toate acestea, dacă ne unim, lumea se va uni în jurul nostru. Dacă ne împărțim și ne urâm unii pe alții, lumea se va uni împotriva noastră.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: