Am dat peste situații în care am muncit multă vreme la unele proiecte și dintr-o dată a apărut o nevoie pentru dezvoltarea și implementarea unui nou proiect. Am oprit tot lucrul în uzina noastră și am muncit la proiectul urgent timp de o lună sau două.

Pe de o parte, aceasta a fost decizia noastră comună. Pe de altă parte, la momentul la care s-a luat decizia, multe lucruri nu erau clare pentru toți: De ce facem asta? Pentru ce? Avem de-a face cu un fel de diseminare obișnuită în comun și ce altceva? Oamenii nu înțelegeau cât de mult îi poate întări, îi poate aprinde acest lucru, cât de mult vor începe să se simtă unii pe alții, cât de mult va arde acest lucru în interiorul lor. Ei credeau că nu au nicio nevoie pentru asta. De ce să te lansezi în toate direcțiile sau, invers, să mergi spre o zonă anume?

Astfel, am fost obligat să dau instrucțiuni în mod direct astfel încât fiecare să fie implicat anume în asta. Apoi, oamenii au înțeles că acest lucru este cu adevărat obligatoriu, deși, la început, mulți s-au opus, iar unii chiar au crezut că trebuie să se implice numai în înțelepciunea Cabala.

Am avut un prieten care a studiat alături de noi timp de cincisprezece ani. În cele din urmă, el nu a înțeles că diseminarea a devenit o condiție necesară pentru unificarea și conectarea noastră și, de aceea, a fost nevoit să plece, pentru că dacă doi oameni nu fac să răsară o a treia componentă, nu le pasă de ea ca și cum ar fi copilul lor, și nu se unesc, aceasta nu este o familie, ci doar doi oameni care trăiesc împreună.

O familie este atunci când există un al treilea lucru în comun, și acum ieșim cu un proiect ca acesta în care suntem cu toții împreună implicați, acesta este copilul nostru și el ne conduce către unitate și conexiune.

În afară de asta, acest proiect ne-a dat un simț intern de urgență, că trebuie să le aducem oamenilor ceea ce le lipsește. Am ieșit către mase, le-am promis tot ce am putut, și apoi ne-am găsit într-o dilemă: Și ce altceva? Cum îi voi împlini? Cum vom realiza ceea ce le-am promis oamenilor? Vedeți că se află cu toții aici alături de noi, și nu puteți scăpa de ei undeva ca într-un circ ambulant.

Cu alte cuvinte, în mod intenționat, noi le promitem multe lucruri. Asta înseamnă că noi am luat asupra noastră în mod intenționat misiuni mărețe și ambițioase și le-am promis oamenilor că le vom duce la capăt. Ne-am prins într-o capcană pe noi înșine. Și nu avem altă alegere decât cu teamă, cu rușine, cu tremur interior, să fim pătrunși de acea condiție care ne obligă să ne unim, pentru că altfel, nimic nu va ieși pentru noi și ce vom face acum? Unde vom găsi acea forță care va împlini tot ceea ce le-am promis oamenilor?

Asta duce la faptul că toate promisiunile făcute cercurilor largi ale societății forțează o persoană la o mobilizare interioară, să fie conectată cu ceilalți, obligând la căutarea unei căi de ieșire. Și există o singură cale de scăpare: să strigăm către Creator. Să ne unim și să strigăm către Creator.

Altfel, ei vă vor bate. Vă vor face de rușine. Vă vor disprețui. Toată munca pe care am depus-o va deveni până la urmă publicitate negativă pentru voi. Veți fi ca toate celelalte partide și organizații care doar promit și nu realizează nimic și nu pot să facă nimic.

De aceea, este necesar să ieșim spre cercurile largi ale societății și să facem promisiuni, și apoi să clarificăm cum veți împlini aceste promisiuni pentru a nu vă rușina să ieșiți pe stradă. Creatorul va aranja sentimentele de rușine astfel pentru voi încât vă va obliga să vă uniți, să căutați mântuirea și apoi totul va fi în ordine.

Din O conversație despre diseminare, 17.10.2013

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Lectia zilnica | Add Comment →