Noul meu articol pe Linkedin “O inimă de bunic”

Când am devenit bunic și l-am văzut pe nepotul meu pentru prima dată, inima mi s-a umplut de iubire. L-am ținut în brațe, am vrut să mă joc cu el, să fac ceva pentru el, ca să-l fac să se simtă bine. Nu mai experimentasem o astfel de emoție până atunci.

Iubirea este motivul pentru care suntem aici în această lume; este motivul pentru care lumea a fost creată. Cu toate acestea, spre deosebire de iubirea naturală, cum ar fi iubirea instinctivă a unui bunic față de un nepot, între străini există rezistență naturală, înstrăinare și dușmănie, mai degrabă decât iubire.

Cu toate acestea, viața se formează tocmai prin depășirea acestor emoții. Fiecare ființă vie evoluează depășind rezistența și greutățile. Aceste „obstacole” creează nevoia de creștere și dezvoltare. Dacă nu ar fi fost greutăți și rezistență, nu ar exista nici o evoluție și oamenii nu ar fi ajuns niciodată să existe.

Sentimentele de separare de ceilalți, alienare și dușmănie nu sunt, prin urmare, emoții negative; sunt pârghii pentru creștere. Le vedem ca fiind negative atunci când nu vrem să ne ridicăm deasupra lor și să creștem. Dacă, în loc să le respingem și să ne temem de ele, le-am vedea ca pe niște oportunități de a crește și de a ne dezvolta pe noi înșine, le-am întâmpina și am beneficia enorm de ele. Mai mult, ridicându-ne deasupra lor, am crea o conexiune mai mare și mai strânsă decât cea pe care am avut-o înainte de apariția acelor „piedici”.

De exemplu, gândiți-vă la complexitatea unei creaturi unicelulare în comparație cu complexitatea corpului uman. Sunt incomparabile. Motivul creării unui sistem atât de complex precum corpul uman sunt tocmai obstacolele pe care toate nivelurile de complexitate le-au întâmpinat înainte de a ajunge să facă un organism uman. Prin urmare, într-un anumit sens, ne „datorăm” viețile, existența noastră urii și separării care au apărut la nivelurile premergătoare nouă.

Acest lucru ar trebui să ne învețe că nu ne putem eschiva datoriei noastre de a face față urii care se dezvăluie astăzi printre noi. Ura nu apare pentru alt motiv decât pentru a promova evoluția și o unitate mai mare. Dacă evităm să ne confruntăm cu rezistența și să ne unim deasupra noului și mai durului nivel de ură, vom împiedica evoluția propriei specii și vom plăti mult pentru aceasta.

Atitudinea noastră față de crizele sociale care ne afectează planeta nu ar trebui așadar, să fie la fel de naturală ca în familie, ci mai degrabă conștientă și intenționată. Ar trebui să recunoaștem că nu ne simțim ca în familie şi să folosim relațiile din familie ca exemplu pentru a ne strădui și a încerca împreună să stabilim astfel de relații între noi.

Cuvântul cheie aici este „împreună”. Depășirea înstrăinării reciproce trebuie să fie un efort reciproc la care participă toate părțile populației. În caz contrar, o parte o va exploata pe cealaltă și toată construcţia se va prăbuşi ca un pachet de cărți. Trebuie să instalăm conștientizarea a cât de importantă este formarea unităţii deasupra respingerii noastre, până când ne simțim cu adevărat ca o singură familie. Astăzi, viața noastră și a celor dragi depinde de asta.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate | Add Comment →