Orice consum in exces ne este daunator

Toate nivelurile:  neinsufletit, vegetativ si animat din natura exista în echilibru, pentru ca ele consumă doar in masura in care acestea au nevoie pentru a exista. Cu toate acestea, natura umana este diferita. O persoană este dispusa să consume intreaga lume doar pentru a simti o placere cat de mica, chiar daca el nu are nevoie, de aceasta placere, pentru a exista. Actionand în acest fel, am deranjat echilibrul intregii Naturi.
Omul este singurul element în dezechilibru din intreaga natura. Oamenii iau de la natura, mult mai mult decat au nevoie, iar acest lucru este nesanatos pentru noi, pentru ca orice exces este daunator. Dar, in plus, tulburand echilibrul dintre noi si  intregul sistem al Naturii vom provoca o criza in intreaga Natura. Aceasta inseamna ca noi suntem singurii care cauzează uraganele, tsunami, şi incalzirea globala, luand mai mult decat avem nevoie de la Natura.
Nu are importanta cat anume luam de la natura, dar acel – putin ,sau mult, sa ne fie intr-adevar necesar pentru a exista. Daca avem nevoie de mai multe resurse de la Natura, pentru a supravietui, apoi ar trebui sa putem lua chiar mai mult decat în prezent, fara a provoca nici un dezechilibru in natura, pentru ca am consuma dintr-o adevarata nevoie. Noi ar trebui sa utilizm tot ceea ce primim de la Natura, pastrand echilibrul permitand fiecarei persoane sa mentină un normal, general-acceptat stil de viata.
Cu toate acestea, fiecare dintre noi vrea mai mult decat este necesar, si din acest motiv am perturbat echilibrul cu natura. Nivelurile naturii sunt structurate ca o piramida, iar urmatoarea lovitura, care va veni peste noi se va intampla la nivelul neinsufletit , mai degraba decat cel animat sau vegetativ. Ar trebui sa fim atenti la problemele ecologice si la loviturile care vin din nivelul neanimat al piramidei (foc, aer, apa si sol).
Cu toate acestea, nu avem nici o modalitate de a evita aceste lovituri.
De indata ce vom incepe sa consumam doar in masura in care avem nevoie pentru a supravietui, tot piramida ne va readuce in echilibru. Totul se va normaliza, iar noi va vom primi un raspuns pozitiv din toate partile a naturii.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed