Articolul meu din Newsmax: “Progresişti şi conservatori – o interdependenţă şovăitoare”

De la protest la contraprotest, la contra-contraprotest, nu ajungem nicăieri. Nimic nu va ieși din niciunele dintre ele, cu excepția intensificării urii, până la prăbuşire.

Ne putem învinovăţi unii pe alții pentru toate necazurile noastre și să ne simțim bine cu noi înșine, dar indignarea îndreptăţită nu a dus niciodată pe nimeni, undeva bine. Dacă nu recunoaștem simplul fapt că ura duce la mai multă ură, care în cele din urmă duce la moarte, vom ajunge la vărsare de sânge.

Am construit o societate care nu intenționează să atingă unitatea, în care fiecare trebuie să simpatizeze un anumit punct de vedere, partid, ideologie, școală etc., iar o parte din această simpatie este exprimată în respingerea cu o intensitate crescândă a meritului celeilalte părți. Astăzi, respectiva repudiere a ajuns la un nivel în care fiecare parte crede că cealaltă parte este un pericol pentru națiune, un pericol pentru țară, pentru democrație, pentru statul de drept, pentru libertatea de exprimare și, prin urmare, trebuie să înceteze să mai existe .

Când construim o societate în care meritul este de partea cu cea mai mare forță, partea care este în prezent în vârf, ne condamnăm să trăim prin sabie și să murim de sabie, sau de glonț. Motivul căderii oricărui mare neam, încă din începuturile istoriei, a fost tocmai acesta: conducătorii lui au considerat numai propriile perspective ca fiind demne și au negat meritul oricărui alt punct de vedere.

Dar, contrar credinței comune, atunci când îți elimini rivalul, nu te odihnești pe lauri, ci te condamni pe tine însuţi la dispariție.

Fiecare dintre noi crede că el sau ea are dreptate. Aceasta este natura noastră: “cred, de aceea am dreptate”, ca să parafrazez cuvintele lui Descartes. Dar uităm că toți suntem făcuți din aceleași lucruri. Același program care m-a proiectat, modelat și generat, a proiectat, modelat și generat pe toți ceilalți.

Programul, cunoscut sub numele de „natură”, ne-a proiectat pe toți ușor diferiți, nu ca să ne luptăm unii cu alții până la moarte, ci ca astfel, să completăm imaginea împreună. Natura are nevoie de toate fațetele sale, și mai ales de cele mai extreme opuse, pentru a-și defini și exprima toate subtilitățile. Nu veți putea defini „zi” în absența „nopţii”, „rece” în absența cuvântului „fierbinte”, „iubire” în absența „urii” și „viață” în absența „morţii”.

La fel, nu veți putea defini „progresist” în absența „conservator” sau „credincios” în absența „agnostic”. Contrariile noastre sunt vitale pentru noi, deoarece fără ele, nu putem ști cine suntem sau chiar să articulăm gânduri despre noi înșine.

Rezultă că suntem dependenți de toate cele pe care le detestăm, le disprețuim și le demonizăm, deoarece fără ele, noi înșine nu am exista ca ființe umane. Trăim printr-un sistem dual și în el.

Există însă un motiv întemeiat pentru disensiunea perpetuă: Ne obligă să ne îndreptăm atenția către programul comun care ne-a creat – spre natură.

Natura este o integralitate care este făcută din opuse unite. Când ne gândim la unitate, ne gândim la apropierea inimilor și a minții. Dar aceasta nu este unitate; este similitudine. Și la fel cum nu te unești cu propria ta reflectare din oglindă, nu te unești cu cineva care seamănă cu tine în toate felurile. Te simți aproape de persoana respectivă, dar nu pentru că ești unit, ci pentru că ești similar cu ea. Acest lucru poate fi simțit ca bine, dar duce la stagnare și eventuală decădere. Pentru a realiza creșterea, trebuie să existe două opuse care se contestă reciproc.

Prin urmare, unitatea este efortul comun a două opuse, de a se conecta unul cu celălalt, în ciuda animozității lor inițiale. Opoziția lor nu poate și nu trebuie ștersă, sau va deveni similitudine. Pentru a se uni, cele două părți trebuie să pună în valoare existența celuilalt, deoarece, fără cealaltă parte, niciuna nu ar exista. Și această apreciere creează un nou tip de apropiere, care există alături de animozitate.

De asemenea, cele două părți trebuie să aprecieze unitatea lor, mai mult decât animozitatea lor inerentă, sau vor reveni la distrugerea reciprocă. Regele Solomon a exprimat succint în cuvintele sale nemuritoare, „Ura stârnește cearta și iubirea va acoperi toate crimele” (Prov. 10:12).

Este foarte ușor să cazi pradă urii. Ura se simte grozav; nu există multe emoții mai satisfăcătoare decât îndreptăţirea de sine. Dar trebuie să ne amintim mereu că este o momeală din care nu trebuie să mușcăm. Dacă o facem, vom cădea în decădere și ne vom dezintegra. Dacă ne opunem tentației de a urî și recunoaștem că cealaltă parte există, astfel încât să ne îndreptăm atenția asupra naturii care ne-a creat pe amândoi, ne vom conecta la acea natură și vom realiza potențialul nostru de ființe umane.

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Economie si bani, Educatie, Egoism, Evolutie | Add Comment →