Noul meu articol pe Linkedin “Puterea forței de separare”

În aceste zile, evreii comemorează cele Trei Săptămâni. În anul 70 e.n., romanii au depăşit zidurile Ierusalimului după un asediu de câteva luni. Cu toate acestea, le-au trebuit trei săptămâni de bătălii sângeroase pentru a-i învinge pe evrei, pentru a distruge Templul și pentru a-i exila pe rezidenții lui Iuda din țara Israelului, punând astfel capăt suveranității evreiești asupra țării Israelului în următoarele două milenii. În acele zile, romanii i-au învins pe evrei în principal din cauza luptelor dintre evrei și mai puțin datorită superiorității militare a romanilor. Când evreii comemorează aceste zile, ei deplâng ura neîntemeiată care le-a cucerit inimile și le-a învins națiunea.Astăzi, este evident că aceeași forță de separare care a prevalat atunci, prevalează și acum. Ni s-a dat pământul înapoi, dar nu datorită unității noastre, ci datorită milei lumii față de noi după atrocitățile Holocaustului. Cu toate acestea, separarea încă ne stăpânește inimile și dacă nu o depășim, ne va distruge încă o dată. Talmudul din Ierusalim scrie despre aceasta foarte clar (Yoma 1: 1): „Orice generație în care Templul nu este construit, este ca și cum în acele zile ar fi fost distrus, pentru că nu a fost construit din cauza urii nefondate, care este la fel ca distrugerea, deoarece acesta a fost motivul ruinei sale”.

Aceste săptămâni sumbre – și mai ales începutul lor, pe data de 13 a lunii ebraice Tamuz, când romanii au spart prima dată zidurile și concluzia lor, pe data de 9 a lunii ebraice Av când a doua oară (și prima, de altfel ) Templul a fost distrus – ar trebui să fie zile de introspecție pentru noi. Simplul plâns asupra ruinei Templului nu ne va ajuta la nimic. Victimizarea este o momeală perfidă și trebuie să o evităm cu orice preț. Trebuie să adoptăm o abordare proactivă și să reflectăm la motivul ruinei sale, la ura noastră unul față de celălalt. Numai dacă ne dăm seama că aceasta a fost cauza căderii noastre, vom putea preveni reapariția ei.

De la începutul exilului nostru după ruină, am adoptat atitudinea de victimă neputincioasă. Cu toate acestea, dacă citiți ce au scris înțelepții noștri, liderii spirituali ai națiunii noastre, despre aceleași evenimente pe care le considerăm calamități, pe care nu le-am putea evita, veți găsi un punct de vedere foarte diferit.

Având în vedere ruina Primului Templu, de exemplu, pe care o atribuim regelui babilonian, Nabucodonosor al II-lea, înțelepții noștri o atribuie de fapt conflictelor interne. Talmudul babilonian (Yoma 9b) îi descrie pe conducătorii israeliților în următoarea manieră peiorativă: „Rabinul Elazar a spus: „Acei oameni, care mănâncă și beau unul cu altul, se înjunghie reciproc cu pumnalele din vorbe”. Astfel, chiar dacă și deși erau apropiați unul de celălalt, erau plini de ură unul față de celălalt”. Talmudul subliniază de asemenea, că „ura a fost doar printre liderii națiunii, în timp ce majoritatea Israelului nu s-a urât reciproc”. Așa cum am văzut înainte, până la ruina celui de-al Doilea Templu ura se răspândise în întreaga națiune și de atunci nu ne-am mai recuperat din ea.

Astăzi, forța separării domnește în continuare, supremă. O privire asupra a ceea ce se întâmplă în politica israeliană ne aduce imediat în minte evenimentele care au dus la ruina Primului Templu. De fapt, unii experți au găsit chiar similitudine cu evenimentele care au dus la căderea celui de-al Doilea Templu. Deoarece politica israeliană reflectă starea societății israeliene, în prezent nu avem motive de optimism.

Concluzia este că parcurgem același drum distrugător ca strămoșii noștri. Dacă nu ne îndepărtăm de ură, ne vom trezi cedând unui alt „ticălos”, care va fi la fel ca restul ticăloșilor care au chinuit poporul Israel de-a lungul veacurilor, o consecință a propriei noastre răutăți reciproce.

Națiunile privesc spre noi pentru direcţie. Și, așa cum învață fiecare comandant al IDF, se conduce prin exemplu și prin nimic altceva. Dacă nu dăm un exemplu de unitate, națiunile ne vor revoca dreptul la acest pământ. Credem că acest pământ este incontestabil al nostru, dar este al nostru numai dacă suntem Israel: uniți „ca un singur om cu o singură inimă”. Dacă suntem ca restul națiunilor, atunci nu suntem Israel și nu avem dreptul la suveranitate asupra acestui pământ.

Forțele de separare ne erodează rândurile și ne slăbesc puterea. Suntem puternici numai atunci când suntem uniți pentru că atunci suntem Israel „o lumină pentru națiuni”. Când nu ne străduim să ne iubim ca pe noi înșine, oricât de dificil ar fi, atunci nu avem nicio justificare să fim considerați ca fiind Israel și prin urmare, nu avem niciun drept asupra țării lui Israel.

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →