Starea curentă a lumii este mult mai rea decât o simţim, o vedem şi o cunoaştem. Este adevărat că nu vorbim despre asta pentru că politicienii şi economiştii nu sunt interesaţi în crearea panici. Ei nu au nici un răspuns la întrebarea legată de criză. Nu au nici un răspuns şi nu este nimic de făcut. De ce ar trebui să ne panicăm în van? Şi au dreptate.

Dar noi trebuie să furnizăm oamenilor care sunt într-o stare de frică de foamete, secetă, frig, şocuri, iar impredictibilul se apropie acum din toate părţile. Ar trebui să încercăm să absorbim toate fricile animalice ale lumii, fricile pentru supravieţuire. Ne ajută să strângem şi să revelăm acea forţă, Lumina înconjurătoare (Ohr Makif), care va trece prin noi către lume şi totul se va calma. Toate ţările, societăţile şi oamenii vor începe să interacţioneze pentru că vor înţelege că aceasta este singura cale pentru a aduce lumea în echilibru, că nu mineralul, nu vegetalul, nu animalul, ci numai fiinţa umană distruge armonia şi totul este deranjat de acţiunile sale egoiste.

Ne lipseşte anxietatea, ne lipseşte isteria internă. Dacă ar fi acolo, ar fi  mai uşor.

Problema noastră este că suntem deconectaţi de această lume şi încercăm să găsim un colţ liniştit, undeva într-un loc mai înalt. Asta nu este bine. Din contra, ar trebui să găsim, pe de o parte, starea de măreţiei a scopului, iar pe de alta, frica interioară, pentru că egoismul nostru este hrănit numai prin acestea. Frica şi măreţia scopului sunt două mari forţe care ne împing de la spate (frica) şi ne trag din faţă (măreţia scopului). Ele ne vor ajuta să ne unim.

Ar trebui să punem presiune asupra noastră şi să încercăm să absorbim de la lume toate sentimentele negative care apar în conexiune cu criza şi să le schimbăm în forţa dezvoltării noastre. Într-adevăr, dezvoltarea apare sub legea „negării negaţiei”. Până când vom simţii mai mult sau mai puţin normal, nu vom ajunge la starea următoare. Numai suferinţa sau măreţia scopului, când sufăr pentru că nu le am, ne fac să avansăm.

Sunt două tipuri de suferinţă: suferinţa datorată lipsei sentimentului şi suferinţa datorată iubirii neîmplinite.

Din Lecţia preliminară 8/16/12, Congresul Kharkov “Să ne unim să urcăm”

Filed under: Congrese, Criza, globalizare, Diseminarea Cabalei, Munca in grup | Add Comment →