Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Singurii făcători de rău din lume”

După cum am scris în urmă cu aproximativ trei săptămâni, joia trecută ONU a adoptat rezoluția finală privind sprijinul său pentru Agenția de Lucrări și Ajutoare ONU pentru Palestina (UNRWA). Numărul, într-un vot record, a fost de 164 în favoarea rezoluției și 1 împotrivă — Israelul. Rezoluția a fost unul dintre mai multe voturi, toate condamnând Israelul foarte aspru și chiar declarând că „palestinienii au dreptul la proprietatea lor [din 1948] și la veniturile obținute prin urmare, în conformitate cu egalitatea și dreptatea”.

Cu două zile înainte, „exprimând indignarea pentru hărțuirea continuă a drepturilor omului de către Israel”, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a hotărât să înființeze „o comisie internațională de anchetă independentă care să investigheze „toate presupusele încălcări și abuzuri ale dreptului internațional al drepturilor omului care au fost făcute până la 13 aprilie 2021.”

Dacă întreaga lume, nu la figurat ci la propriu, întreaga lume ne spune că suntem răi, că suntem singurii făcători de rău iar noi nu vedem nicio vină în acțiunile noastre, nu ar trebui măcar să ne întrebăm de ce avem această percepție falsă? S-ar putea ca percepția noastră să fie falsă? Cum de nu ne punem niciodată aceste întrebări și automat reproșăm întregii lumi că este antisemită? Dacă este antisemită și dacă vrea distrugerea noastră, de ce ne-a dat o țară, în primul rând? Și dacă ne-a dat o țară, de ce vrea acum să o ia?

Nu este că copywriterii israelieni sunt mai răi decât omologii lor palestinieni sau că Israelul nu alocă suficiente resurse pentru a-și explica poziția. Adevărul simplu este că, în ochii unor părți din ce în ce mai mari ale umanității, suntem singurii făcători de rău care există. Nu face nicio diferență în ceea ce spunem sau cum o spunem, deoarece dacă suntem singurii de vină, atunci nu este nimeni altcineva de învinovățit în afară de noi pentru tot ce este în neregulă cu lumea.

Dacă acesta este cazul, ar trebui să ne întrebăm de ce lumea crede asta. Nu crede așa pentru că există un stat evreiesc, deoarece în timpul Holocaustului sau în timpul expulzării din Spania nu a existat un stat evreu, dar totuși noi eram considerați ca fiind singurii făcători de rău din lume. Lumea nu crede așa din cauza calomniei că poluăm fântânile care provoacă pandemii, din moment ce lumea ne-a urât înainte și după pandemii. De asemenea, lumea nu ne urăște din cauza vreunui lucru care are legătură cu creștinismul, deoarece musulmanii și chiar cei complet atei ne urăsc cu ușurință. În cele din urmă, lumea nu ne urăște din cauza rasei noastre, deoarece a existat antisemitism cu mult înainte de a exista naziști și rasism.

Lumea își schimbă pretextele pentru a-i urî pe evrei mai repede decât se schimbă anotimpurile, dar propriii noștri înțelepți nu se răzgândesc niciodată, nici măcar o dată. De asemenea, ei cred că suntem singurii făcători de rău din lume sau, după cum spun ei, „Nici o nenorocire nu vine în lume decât pentru Israel” (Yevamot 63a). Totuși, ei ne spun și de ce cred așa, iar raționamentul lor nu s-a schimbat niciodată.

Singurul scop al poporului nostru este de a servi drept „lumină pentru națiuni”. Odată ce ne-am unit „ca un singur om cu o singură inimă” și ne-am stabilit națiunea, am fost însărcinați să dăm un exemplu umanității. Noi, națiunea care a apărut dintr-un amestec de străini care se urau unii pe alții, am devenit o dovadă că, având o mare hotărâre, oamenii se pot ridica deasupra urii lor și se pot uni.

Prin unitatea noastră, am format o societate bazată pe responsabilitate reciprocă și pe iubirea aproapelui ca pe noi înșine. Am căzut din unitate și ne-am ridicat înapoi la unitate și, odată cu suișurile și coborâșurile noastre, ne-am pierdut și ne-am recâștigat suveranitatea în țara lui Israel. În consecință, înțelepții noștri nu și-au fixat niciodată căderile noastre asupra tiranilor străini; le-au pus mereu pe seama dezbinării noastre. De exemplu, ei nu au scris că Titus a distrus Templul, ci mai degrabă: „Al Doilea Templu… de ce a fost distrus? Era pentru că în el era o ură nefondată” (Yoma 9b).

Nu ar trebui să avem nicio reținere: dacă ne menținem diviziunea, rezoluțiile ONU vor deveni din ce în ce mai ostile și din ce în ce mai accentuate față de statul evreu. În curând, națiunile vor declara, cu o majoritate uriașă, dacă nu în unanimitate, că vor da Palestina palestinienilor și că Rezoluția 181, de a împărți pământul între evrei și arabi, a fost o greșeală nefericită.

Atât timp cât nu suntem ceea ce evreii ar trebui să fie – oameni care se unesc deasupra diviziunii lor – lumea nu are nevoie de noi. Odată ce va renunța la capacitatea noastră de a da un exemplu de unitate, va decide să elimine statul evreu și să expulzeze rezidenții evrei.

Dacă ne pasă de viitorul nostru mai mult decât de plăcerea indignării drepte, ar trebui să ne adunăm hotărârea de a arăta lumii că evreii care s-au urât unii pe alții cu doar o clipă în urmă, pot fi cu adevărat ca frații.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →