Studii: Depresia se propagă ca o infecţie

Din ştirile zilei (din Notre Dame News“Conform unui nou studiu, efectuat la universitatea Notre Dame, un mod particular de gândire, care face oamenii vulnerabili la depresie, poate să fie într-adevăr ‘contagios’ pentru ceilalţi, provocând o intensificare a simptomelor depresiei după şase luni…

“’Descoperirile noastre sugerează faptul că este posibilă folosirea mediului social al individului, ca parte a procesului de intervenţie, fie ca suplimentare a intervenţiilor cognitive existente sau ca intervenţii de sine-stătătoare,’ conform lui Gerald Haeffel, profesor de psihologie la Notre Dame.

“’Studiul nostru demonstrează că vulnerabilitatea cognitivă are potenţialul de a se estompa în timp, în funcţie de contextul social, ceea ce înseamnă că vulnerabilitatea cognitivă ar trebui să fie percepută ca fiind plastică şi nu imuabilă.’”

Comentariul meu: Mai mult, ea se transmite la fel cu ceilalţi factori de impact, către mediul nostru şi înapoi, sub forma valurilor “virale”, a influenţelor, pe care nu le simţim. Deoarece suntem conectaţi cu toţii în reţeaua conexiunii universale dintre noi, dar şi cu întreaga lume minerală, vegetală şi animală, noi ne contaminăm cu acest “virus” şi, drept rezultat, reţeaua primeşte starea noastră emoţională.

Aceasta se vede cel mai clar în relaţia dintre animalele de companie şi stăpânii lor: animalele sunt supuse riscului de a se contamina cu aceeaşi boală, în special de depresie. Studiul confirmă, din nou, că o persoană se poate simţi fericită doar într-o societate “sănătoasă”, ceea ce înseamnă că fericirea depinde doar de relaţiile dintre noi şi de dorinţa comună pentru fericire.

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: