Noul meu articol pe Linkedin “Tristul adevăr al existenței noastre și ce putem face în privința lui ”

Majoritatea dintre noi nu este conștientă de motivele acțiunilor noastre. Trecem prin viață pe pilot automat ca să spunem așa, și rareori ne gândim la ceea ce ne determină să facem ceea ce facem, să spunem ceea ce spunem și să gândim ceea ce gândim. Există un motiv bun pentru asta: nimeni nu vrea să realizeze că motivația acțiunilor noastre este frica. Suntem în mod constant în evadare, iar gândul ăsta este insuportabil.

Unul dintre vecinii de alături de blocul în care locuiesc este îngrozit de banca lui. El are datorii groaznice, iar banca i-ar putea bloca toate plățile și ordinele permanente în orice zi. Un alt vecin este îngrozit de poliție. A fost prins DUI(conducând sub influene) și se teme că poliția va veni să-i percheziționeze apartamentul. Dar mai ales, îi este teamă că poliția ar putea intra în biroul lui cu mandat de percheziție și să-l facă de rușine în fața colegilor săi.

Cu toții suntem așa, cu frică de ceva, de multe lucruri. Ne este frică de ce vor crede oamenii despre noi și ce vor spune despre noi. Ne temem pentru copiii noștri la atât de multe niveluri, încât nici nu putem începe să descriem. Ne este frică de virus, frică de climă, frică de teroriști, frică de a fi folosiți de colegi și șefi și ne este teamă pentru viitorul nostru și al copiilor noștri.

În mod concis, suntem fără să vrem o rețea de temeri care ne modelează și ne determină viața în fiecare moment. Mai mult, prin această rețea simțim că suntem vii, că existăm. Presiunile pe care le primim de la tot ce ne înconjoară – de la minerale la plante și animale, la oameni – ne fac să simțim această lume și pe noi înșine în ea.

Cu toate acestea, este un sentiment negativ. Ne este frică de tot. Încercăm să ne bucurăm de viață, dar tot ceea ce primim sunt presiuni din partea guvernului, a băncii, a șefului, a copiilor, a Securității Sociale, a orice. Suntem într-un punct în care ne considerăm fericiți dacă nimeni și nimic nu ne deranjează. Dar aceasta nu este fericirea; este absența suferinței.

Nu putem înceta să ne fie frică; este modul în care este construită lumea și modul în care suntem construiți. Cu toate acestea, putem schimba lucrurile care ne sperie, ceea ce la rândul său ne va schimba sentimentele.

Suntem ființe care caută plăcerea. Ne este frică când simțim că am putea fi răniți sau nu ne bucurăm. Prin urmare, frica noastră este determinată de ceea ce vrem să ne bucurăm. Dacă vrem să ne bucurăm de alte lucruri decât cele pe care le dorim acum, ne va fi frică de lucruri diferite și întreaga noastră viziune asupra lumii, și într-adevăr întreaga noastră lume, se va schimba în consecință.

Trucul pentru a ieși din starea deprimantă și tristă a existenței noastre este să ne schimbăm atenția de la concentrarea asupra noastră înșine la concentrarea asupra celorlalți. Priviți mamele concentrate pe creșterea copiilor. Atât mamele umane, cât și mamele din regnul animal dau un mare exemplu al curajului și puterii pe care le obțin din grija față de ceilalți, și anume de puii lor.

Ar trebui să învățăm din asta. Iubirea unei mame vine de la sine, dar să iubeşti străinii necesită pregătire și practică, precum și un consens social larg pentru acest proces. Totuși, de asta avem nevoie astăzi, și cu disperare. Trebuie să învățăm să ne fie frică că nu ne pasă suficient, că nu dăm suficient. Presiunea noastră trebuie să fie presiunea mamelor iubitoare, presiunea care creează viață, nu presiunea dușmanilor care doresc să-și distrugă adversarii. Aceasta din urmă este presiunea pe care o simțim acum și ne ucide pe noi și lumea în care trăim.

Suntem într-o stare disperată. Nici planeta noastră, nici umanitatea nu vor mai rezista mult timp presiunii negative pe care o punem unul asupra celuilalt și asupra mediului. Dacă nu ne întoarcem preocupările și temerile de la grija pentru noi înșine la grija pentru alții, concentrarea noastră centrată pe sine va aduce asupra noastră propria distrugere.

Pentru mai multe despre acest subiect, căutați cartea mea Interesul propriu vs. Altruism în Era Globală .

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →