Noul meu articol pe Linkedin “Uciderea liderului ISIS nu va rezolva nimic ”

Joi, 3 februarie, un raid american împotriva terorismului în nord-vestul Siriei a ucis liderul ISIS, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi. Al-Qurayshi a condus grupul de la moartea fondatorului său, Abu Bakr al-Baghdadi, care a fost ucis într-un alt raid american în 2019. Trebuie să recunosc că am aflat despre asta abia astăzi. În mod normal, știu ce se întâmplă în lume, dar în acest caz uciderea are o diferență atât de mică încât povestea mi-a scăpat complet. De asemenea, nu avem idee cine îl va urma și ce ar putea face, așa că nu sunt deloc sigur că eliminarea lui Al-Qurayshi în acest moment a fost înțeleaptă.

În general grupurile teroriste nu doar apar; în spatele fiecărei organizații teroriste se află țări puternice care le folosesc pentru războaie prin alţii. În trecut, țările s-au luptat între ele și au ucis zeci de mii de oameni. Economiile au fost distruse și devastarea a fost dezastruoasă. Astăzi, țările folosesc armate paramilitare proxy, pe care le numim „organizații teroriste” pentru a lupta pentru ele.

Pe de o parte, este mai bine să lupți cu războaiele proxy decât să pornești un război total. Pe de altă parte, nu putem considera teroarea o evoluție pozitivă. Ar trebui să aspirăm să trăim fără niciuna.

În trecut era greu de imaginat o lume fără războaie. Dar de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, lumea occidentală trăiește de fapt, fără război pe pământul Europei de Vest sau al Americii de Nord, de aproape optzeci de ani. La fel, deși astăzi este foarte greu să ne imaginăm o lume fără terorism, nu este imposibil de realizat. Așa cum Occidentul a hotărât să nu mai lupte niciodată pentru că și-a dat seama ce poate face războiul, lumea va ajunge în cele din urmă într-un punct în care decide să nu mai permită terorismul și din același motiv pentru care Occidentul a abolit războiul.

Vom ajunge acolo când întreaga umanitate se va hotărî să corecteze miezul răului din această lume: natura umană.

Există două moduri prin care putem ajunge acolo: prima este că natura ne va forța să ne recunoaștem unii pe alții, să ne luăm în considerare și, în cele din urmă chiar să ne preocupăm unul pentru celălalt. A doua modalitate este de a dezvolta această sensibilitate unul față de celălalt în mod voluntar. În ambele cazuri, va trebui să ne dezvoltăm grija și preocuparea unul pentru celălalt.

În mod realist, drumul către această stare ideală va consta probabil într-un amestec al celor două posibilități. Probabil că natura ne va forța să ne apropiem puțin unul de celălalt, să devenim puțin mai atenți, prin lovituri naturale sau violență, iar pe măsură ce ne apropiem unul de celălalt ne vom da seama că această formă de relație este de preferat urii și neîncrederii.

Ulterior, vom cădea din nou în căile noastre rele și natura ne va aminti din nou ȋn mod dureros de interdependența noastră. În cele din urmă, durerea se va fi înrădăcinat suficient de adânc în memoria noastră colectivă, încât să nu ne mai întoarcem la violență și opinii egocentrice.

De asemenea, putem face călătoria mai scurtă și mai puțin dureroasă amintindu-ne unul altuia înainte de a suferi noi lovituri din partea naturii sau a oamenilor, dar asta depinde de dorința noastră de a asculta. Alegerea este a noastră. Societatea umană va avea un final fericit, dar întrebarea este dacă drumul nostru acolo va fi fericit sau dacă vom lăsa suferința să ne conducă la finalul fericit.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →