“Un mod de a inversa predicţia sumbră a pandemiilor ciclce” (Newsmax)

Articolul meu pe  Newsmax: “Un mod de a inversa predicţia sumbră a pandemiilor ciclce

Sally Davies, fost ofițer medical şef pentru Anglia, a scris pe The Guardian: „COVID-19 nu este nici prima, nici ultima urgență de sănătate cu care ne vom confrunta. Colegii mei de știință estimează că ne vom confrunta cu o pandemie sau cu o urgență de sănătate cel puțin o dată la cinci ani, de acum încolo. Există șansa ca acesta să fie scenariul optimist. Realitatea ar putea fi mult mai rea”.

Cred că predicția este atât o veste bună, cât și o veste rea. Este o veste bună, deoarece oamenii de știință încep să-și dea seama că pandemia nu este un eveniment unic, ci face parte dintr-un proces permanent de schimbare. În același timp, este o veste rea, deoarece oamenii de știință nu au nicio idee despre ce să facă în legătură cu aceasta. Ei oferă soluții dubioase pentru a atenua distrugerea pe care aceste crize o vor provoca umanității, dar nu au nicio idee cum să le prevină, cum să inverseze traiectoria sumbră și nici măcar nu gândesc în acea direcție.

Suntem deci sortiți să suferim de aici înainte? Nu, nu suntem. Prin consolidarea solidarității noastre, putem inversa traiectoria și preveni cu totul ca astfel de crize să se întâmple.

În 2015, Julianne Holt-Lunstad, renumit neurolog și psiholog la Universitatea Brigham Young, a publicat o analiză amplă care a analizat influența izolării sociale, a singurătății și a vieţuirii singur, asupra sănătății oamenilor. Rezultatele au fost notabile în lumina pandemiei de astăzi. Ea a descoperit că izolarea socială „a dus la o rată crescută de mortalitate de douăzeci și nouă la sută și vieţuirea singur cu treizeci și două la sută – indiferent de vârsta, sex, locație sau cultura subiectului”. (The New Yorker a publicat pe 23 martie.)

Într-un interviu recent pentru ziarul israelian Haaretz, Holt-Lunstad a spus că a fi activ social nu „doar ne prelungește speranța de viață, ci ne influențează și sănătatea în alte moduri, cum ar fi rezistența la viruși” (tradus din ebraică).

În interviu, Holt-Lunstad s-a referit, de asemenea, la un studiu de la Universitatea Carnegie Mellon, care a constatat că persoanele cu multe legături sociale solide au un sistem imunitar mai bun și o rezistență mai bună la virușii de răceală obişnuită, în timp ce persoanele cu puține conexiuni sociale erau semnificativ mai vulnerabile. Cercetătorul a subliniat că, deși nu ar trebui să nu respectăm instrucțiunile autorităților cu privire la distanțarea socială și purtarea măștilor, ar trebui să facem un efort conștient pentru a menține legăturile sociale, sub aceste limitări.

Aceste concluzii coincid cu ceea ce am spus de la începutul epidemiei, dar există mai multe concluzii care pot fi trase din aceste constatări. Cred că nu ar trebui să adoptăm o abordare pasivă aici, ci mai degrabă să fim mult mai proactivi. Virușii au existat cu mult înainte de izbucnirea COVID-19. Am fi putut fi infectați cu mult timp în urmă, dar nu am fost, pentru că sistemul nostru imunitar era mai puternic.

Mai ales în ultimele decenii, am devenit din ce în ce mai izolați și, prin urmare, mai slabi. Această izolare face parte din ceea ce cercetătorii Jean Marie Twenge și William Keith Campbell numesc „o epidemie de narcisism”. În cartea lor cu titlul The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement(Epidemia de narcisism: trăirea în epoca îndreptăţirii) ei stabilesc că, în ultimele decenii, am văzut o creștere exponențială a tendințelor narcisiste în rândul tinerilor și al populației generale.

În cuvinte simple, creștem mult mai egoist decât înainte, mult mai repede decât înainte și, prin urmare, mult mai singuri. Procedând astfel, ne slăbim sistemul imunitar și ne expunem la amenințări pentru sănătate care înainte nu obișnuiau să reprezinte niciun risc. Acesta este motivul pentru care spun în continuare că nu vom găsi un vaccin sau un remediu pentru coronavirus, deoarece chiar dacă vom găsi ceva pentru această plagă, o altă amenințare și mai rea o va înlocui rapid. Acum, în cele din urmă, medicina o confirmă.

Dacă vrem să ne protejăm de viruși și de alte forme de crize naturale, trebuie să lucrăm la coeziunea noastră socială, la relațiile dintre noi, la solidaritatea noastră ca societate și în comunitățile noastre. Aceasta nu este o presupunere teoretică; este o măsură practică pe care trebuie să o luăm pentru a ne proteja pe noi înșine și pe cei dragi de îmbolnăvire și moarte sau de a rămâne marcat.

Modul în care relaționăm unii cu alții, cum ne construim rețelele sociale, ce proiectăm pentru ceilalți și ce valori instalăm în societate au un impact real asupra sănătății noastre. Oamenii bine conectați nu sunt doar mult mai fericiți; sunt, de asemenea, mult mai sănătoși.

Data viitoare când vrem să înlăturăm pe cineva pe rețelele sociale sau chiar dintre prietenii noștri, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a face acest lucru; ne va lovi înapoi, ca un bumerang. Și după ce ne oprim din a terfeli, să începem să construim o societate pozitivă, care să prețuiască grija și ajutorul. Să nu fim egoiști; pur și simplu nu merită.

Descoperiți o nouă viziune asupra lumii în timpul crizei.

Carte nouă, Lume nouă, Gândire nouă, de Cabalistul Dr. Michael Laitman

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: