Vaca lui Bill Gates

La știri (Business Insider): „Bill Gates a acordat fonduri pentru cercetare genetică pentru a creea vaca perfectă – care va produce mai mult lapte și care va putea să reziste la temperaturi dincolo de cele la care rezistă o vacă obișnuită.

Comentariul meu: Cred că problema nu constă în cât lapte este produs, ci cum este distribuit și vândut. De exemplu, Israel este prima țară din lume la producția de lapte, dar laptele în Israel nu este ieftin pentru că piața este pe deplin reglementată.

Sunt multe obstacole în vânzarea laptelui, printre care descărcarea, taxele vamale, monopoluri și așa mai departe. Acestea subminează orice efort al „binefăcătorilor”. Din cauza relațiilor corupte, umanitatea nu este capabilă să aibă grijă de nimic folositor și cu adevărat eficient pentru cei nevoiași.

Au fost făcute încercări, dar interesul personal ruinează totul. Acesta este motivul pentru care, chiar dacă, la un moment dat, super vacile vor produce de patru ori mai mult lapte, acesta nu va ajunge la destinatarii săi africani sau asiatici. Ca o ultimă soluție, va fi aruncat, pentru a nu coborâ prețul de pe piață.

Înainte de a investi în acest tip de proiecte, trebuie să investim în conexiunea umanității. Fără aceasta, intențiile noastre bune sunt lipsite de putere.

Nu este util să inventezi ceva nou, dacă nu sunt create mai întâi condițiile necesare pentru acesta. Doar prin păstrarea excesului din produs, care ajunge la gunoi, am putea asigura hrană pentru un număr mare din cei care sunt flămânzi. Însă, cu relațiile noastre economice și sociale acest lucru nu este realist.

Așadar, problema nu este la producție, ci la oameni. Mai precis, în disocierea și nepăsarea lor față de ceilalți. Dar, unindu-ne, vom înțelege cum să folosim resursele în mod corect, resurse care acum sunt din abundență. Dacă umanitatea devine o familie, va găsi modalități reale să distribuie produse și apoi va fi posibil să ne gândim și la producție. Până atunci, laptele, ca orice altceva, va dispărea în sacul fără fund al egoismului nostru.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: