Viaţa în umbra fricii de moarte

Când o persoană ajunge la bătrânețe, începe să regrete că timpul ei a trecut, că este la sfârșitul vieții lui. De fapt, sunt și aceia care se gândesc la asta începând chiar din copilărie, și constant se controlează exact în relație cu acest moment al morții.

În final, ei ori pică în depresie, sau invers, ei sunt entuziasmați de o idee puternică de a reuși și de a cumpără un loc etern pentru ei înșiși, în ochii celorlalți.

Ei speră că momentul morții nu îi va atinge personal, ci doar în viață din această lume. Aceștia sunt oameni mari care ies în evidența în istoria omenirii, că Alexandru cel Mare, Arhimede, oameni de știință faimoși și lideri care au schimbat punctul nostru de vedere a lumii, și față societății umane, făcând descoperiri speciale și transmițându-le lumii.

Noi ținem minte pe acești oameni și le citim biografiile. Istoricii transmit această știință de la o generație la altă , și ne povestesc despre ei. Acești oameni mari sunt că niște puncte de reper de-a lungul întregii axe a istoriei. În principiu, noi numărăm timpul istoric, nu conform anilor, ci conform acelor oameni speciali, spunând: „Asta s-a întâmplat pe timpul lui Iulius Cezar”, etc.

O persoană înțelege că nu timpul în șine este cel care marchează societatea umană, ci oamenii care au avut un rol particular în acele timpuri din istorie. Și astfel, o nevoie vitală se trezește într-un om, de a intră el însuși în eternitate, în același panteon unde sunt adunați toți pilonii centrali ai societății umane.

Sunt oameni care lucrează toată viață lor, de la o vârstă tânără, doar în acest scop, și într-adevăr, sunt indivizi care reușesc să se remarce în istorie.

Dar, dacă vorbim despre oameni care nu sunt importanți, ci oameni simpli, la bătrânețe, acești oameni simț că viață lor va luă sfârșit în curând. Și chiar dacă prin metodele medicinii moderne va fi posibil în curând să prelungim significativ viață umană, nu contează până la ce vârstă va fi prelungită, până și la vârstă de 200 sau 300, sau chiar și 500 de ani, în ciudă la toate, ea se va sfârși. Și așa va fi cu adevărat. Vom trăi mult mai mult decât acum, dar aceeași problemă va rămâne.

Ideea nu constă în numărul de ani. Era o perioadă în generațiile trecute, când o persoană nu a trăit mai mult de 30 de ani aproximativ, iar acum 200 de ani, mai mult de 40 de ani. Doar în rândul elitei, durată vieții era între 60 și 70 de ani, dar masele au trăit 35 de ani aproximativ, sau cel mult 40. Îți amintești ce a scris Pushkin  despre asta, că o persoană ajungea la bătrânețe, cu păr alb, la vârstă de 38 de ani. Pe acele timpuri, era normal să consideri un om de 40 de ani că bătrân.

În zilele noastre, trăim dublu, dar aceeași frică de moarte rămâne. Depinde de evoluția omenirii. Cu cât o persoană evoluează, cu atât mai mult îl îngrijorează problemă morții. Era o perioadă când viață umană nu era valorată, și era posibil să fie trimisă o armată de 100.000 de soldați, să fie omorâți într-o singură zi. Dar, astăzi, viață fiecărei persoane are o mare valoare.

În prezent, în loc de un miliard, sunt 7 miliarde de oameni care trăiesc pe față Pământului. Omenirea investește o mare cantitate de energie și bani, pentru că mașinile să se lupte în locul oamenilor. Asta sugerează că viață și moartea fiecărei persoane sunt foarte importante.

Astăzi, este imposibil să trimiți o persoană să se lupte că un gladiator în arenă, pentru a distra mulțimea, așa cum se obișnuia în Romă antică sau chiar și în America, unde acum nu mai mult de 200 de ani încă mai erau sclavi. Atunci era posibil să bați un sclav și să faci cu el orice îi trecea prin cap stăpânului. Dar, în zilele noastre, viață fiecărei persoane are o valoare mai mare.

Din „O viață nouă”, 4/22/14, de pe KabTV

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: