Noul meu articol pe Linkedin “De ce urâm”

În toată natura, nu există un strop de ură, decât la oameni. Animalele nu se urăsc unele pe altele; acesta este numai un viciu uman. Există însă un motiv profund pentru care numai oamenii se urăsc reciproc și o fac cu atâta pasiune. Invidia și urmărirea puterii și respectului cresc în noi tot timpul. Suntem din ce în ce mai neiertători.

Cu cât crește ura, cu atât ne vom da seama că nu o putem învinge singuri, ci trebuie să o depășim sau va stinge civilizația.

În trecut, puteai vedea copii jucându-se împreună și bucurându-se unul de compania celuilalt. Astăzi, ei se joacă pe consolele lor, care îi înverșunează unul împotriva celuilalt și tot de ceea ce le pasă este să câștige.

Dacă comparați pisicile de acum două secole cu pisicile care trăiesc astăzi, nu veți constata că acestea au devenit mai vicioase. Dar dacă comparați oamenii care au trăit în urmă cu două secole cu propria noastră generație, veți vedea că suntem oameni mult mai egocentrici, mândri, nepăsători și, în general, mult mai răi decât bunicii noștri. Din generație în generație, devenim mai războinici, mai insultători și mai sofisticați în răutatea noastră.

Există însă un motiv bun pentru aparentul declin permanent. Suntem singura specie în declin, întrucât numai noi suntem sortiți să facem o corectare conștientă a naturii noastre. Motivul creșterii nivelului de ură din ultimii ani, și în special în ultimele câteva luni, este că ura trebuie să devină atât de aprigă încât să ne forțeze să căutăm o modalitate de a o repara.

Cu cât crește ura, cu atât ne vom da seama că nu o putem învinge singuri, ci trebuie să o depășim sau va stinge civilizația. Acest lucru, la rândul nostru, ne va conduce, chiar dacă împotriva voinței noastre, să lucrăm la vindecarea împreună. Iar această cooperare obligatorie împotriva unui dușman care locuiește în fiecare dintre noi va încuraja în noi iubirea unul pentru celălalt. Dacă nu ar fi intensitatea urii, nu ar fi nevoie să iubim. Dacă n-ar fi fost înfrângerea noastră doar în lupta cu ura, nu ne-am întoarce unul spre altul.

Ura pe care o simțim nu va dispărea niciodată. Dacă ar fi făcut-o, la fel ar fi trebuit şi iubirea. Tocmai ura în creștere ne determină să creștem iubirea. Pe măsură ce avansăm pe „două picioare”, ura și iubirea, mergem spre cunoașterea profunzimii emoțiilor umane, cum putem depăși conflictele, controla mânia și ura și, în acest proces, învățăm profunzimile naturii umane.

Doar dacă înțelegem rolul și semnificația urii vom fi capabili să iubim cu adevărat. Și când vom face acest lucru, vom vedea că toți, toate culorile, rasele, credințele și culturile au fost create cu ură, dar numai astfel încât să transformăm ura în iubire din propria noastră voință

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Economie si bani, Educatie, Educatie integrala | Add Comment →