“Înalte Sărbători virtuale şi semnificaţia lor” (Linkedin)

Noul meu articol pe Linkedin “Înalte Sărbători virtuale şi semnificaţia lor

Acum, că virusul Covid-19 ne-a impus distanțarea socială, multe aşezăminte, care se bazează pe prezența fizică, au o problemă. Printre ele se află sinagogile. Conform unei ştiri a Agenției Telegrafice Evreiești (JTA), „Primul sezon în pandemie al Înaltelor Sărbători, are sinagogi care se întreabă: vor plăti oamenii cotizațiile?” Aceasta este o întrebare foarte bună și rămâne să vedem în ce fel instituțiile evreiești, cum sunt sinagogile și Centrele Comunitare Evreieşti, vor face față lipsei veniturilor din partea participanților care vin să asiste la servicii și activități.

Dacă numai cei care își pot permite marile taxe de intrare se pot ruga lui Dumnezeu în interiorul unei shul, și dacă numai celor care se roagă prin „cartea noastră de rugăciuni” li se permite să se alăture slujbei, iar celorlalți li se spune să-și găsească propria modalitate, atunci noi suntem un exemplu de sinaat hinam (ura nefondată), însăși cauza exilului și dispersiei noastre. Dacă ne urăm frații, nu merităm să ne adunăm.

Dar pentru mine, punctul mai interesant este mesajul din spatele interdicției de a se aduna. Cred că orice evreu care crede în Dumnezeu ar trebui să se întrebe: „Ce încearcă Dumnezeu să ne spună, nepermitându-ne să ne adunăm în cea mai sfântă zi a anului? Când nu au putut evreii să se adune de Yom Kippur (Ziua ispășirii)? Probabil doar în timpul Holocaustului și în regimuri totalitare sau antisemite. Nu vrea El rugăciunile noastre? Cum putem ispăși păcatele noastre, dacă nu ne putem aduna pentru serviciile de Yom Kippur?”

În opinia mea, există într-adevăr un mesaj aici. Nu suntem demni de a-L sluji pe Dumnezeu, pentru că nu suntem fideli principiului fundamental al Torei noastre: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Dacă numai cei care își pot permite taxele grele de intrare se pot ruga lui Dumnezeu în interiorul sinagogii și dacă numai cei care se roagă prin „cartea noastră de rugăciune” au voie să se alăture slujbei, iar restului li se spune să găsească propria lor modalitate, atunci noi suntem un exemplu de sinaat hinam (ura nefondată), însăși cauza exilului și a dispersiei noastre. Dacă urâm pe frații noștri, nu merităm să ne adunăm.

Cred că anul acesta este foarte special. În acest an, avem cu adevărat ocazia de a contempla evreitatea noastră, de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă să fii evreu, de ce ni s-a spus să fim „o lumină pentru națiuni” și ce înseamnă asta. Și cred că ar trebui să pornim de la elementele de bază, de la unitate și responsabilitate reciprocă. Înainte de a învăța să recităm din cartea de rugăciune, să învățăm să ne rugăm unii pentru alții, să fim mai degrabă un model de unitate, decât un exemplu de scindare.

Astăzi este o perioadă a schimbărilor structurale. Iudaismul, de asemenea, va trebui să se schimbe. Dacă nu ne întoarcem la valorile noastre fundamentale de iubire față de ceilalți și responsabilitate reciprocă, iudaismul, așa cum îl știm, va dispărea.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed