“Un An Nou bun depinde de noi” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Un An Nou bun depinde de noi

Suntem în pragul unei revoluții complete – o schimbare substanțială a atitudinii noastre față de noi înșine, societate, umanitate și întreaga natură. Rosh HaShanah, în ebraică însemnând „capul” sau „începutul” „anului”, ajunge într-un moment special, ca niciodată, în mijlocul unei pandemii globale. Suntem conștienți de amploarea impactului virusului, dar trebuie să ne întrebăm în ce scop a venit? Răspunsul la această întrebare este cheia unui nou an bun, un Shana Tovah 5781.

Era coronavirusului ne remodelează viața, literalmente cu forța. Ne îndreaptă spre o lume superioară, mai avansată, în care toate părțile sunt legate între ele. Faptul că acum lumea arată exact opusul – plin de jocuri ale ego-ului, violență, corupție, lupte și revolte – face parte din procesul de dezvoltare.

Coronavirusul ne arată exact, modul în care comportamentul nostru individualist, de proprie servire, ne conduce la distrugere și durere. Privindu-ne pe noi înșine în oglindă, cu deplină onestitate, vom dori să ne reformăm și să ne corectăm natura, într-una care dorește doar cooperare și unitate reciprocă.

Provocările și situaţiile grele din ce în ce mai mari pe care le trăim, trezesc introspecția globală, pentru a ne da seama că actuala cale pe care o parcurge omenirea nu ne conduce către un loc bun. Numai această recunoaștere este deja un pas foarte important în dezvoltarea noastră. Coronavirusul s-a dovedit a fi o forță care trezește omenirea, pentru a-şi asuma o revizuire completă a stării sale.

Înțelegerea noastră actuală a ceea ce se întâmplă se reduce la conștientizarea faptului că suntem învinşi de acest virus. Însă discernămintele noastre nu analizează mai adânc de atât. Nu avem nicio idee spre ce ne îndreaptă loviturile, de unde provin și, mai important, în ce scop. Suntem la fel de neajutorați și dezorientați, ca un nou-născut, care simte durere și nu se va opri din plâns, fără a înțelege cauza situației.

Astfel, cea mai importantă provocare a noastră este să descoperim motivul prezenţei coronavirusului, nu în sens biologic, ci în sens esențial, chiar de la originea sa. Distanțarea socială, măștile, prevenirea adunărilor, cursa globală pentru un vaccin, tratamente experimentale – toate acestea sunt măsuri care caută să atenueze problema Covid-19. Cu toate acestea, niciuna nu va putea constitui o soluție cuprinzătoare la fenomenul coronavirus.

Natura, precum un părinte iubitor, lucrează întotdeauna pentru binele întregii creații laolaltă. Loviturile, presiunile și angoasa, oricât de dureroase se simt de către fiecare individ, nu vin să ne facă rău, ci să ne aducă la echilibru cu natura și, prin aceasta, la o viață mai bună. Scopul lor este de a accentua conștientizarea priorităților noastre în viață, a ceea ce contează cu adevărat: relațiile armonioase dintre noi și cu natura.

Pandemia are drept scop să ne învețe cum să abordăm mediul înconjurător în mod corespunzător, într-un mod integrat și complementar, cu dorința de a face bine celorlalți și mediului nostru. Natura este globală, integrală și unificată. Astfel, tendința dezvoltării evolutive este de a ne determina să ne identificăm cu aceleași calități, în ciuda faptului că am fost creați diferiți și îndepărtați unul de celălalt.

Era coronavirusului ne remodelează viața, literalmente cu forța. Ne îndreaptă spre o lume superioară, mai avansată, în care toate părțile sunt legate între ele. Faptul că acum lumea arată exact opusul – plin de jocuri ale ego-ului, violență, corupție, lupte și revolte – face parte din procesul de dezvoltare. Dacă la începutul pandemiei am văzut deja manifestări de solidaritate și ajutor reciproc, astăzi răbdarea tuturor s-a epuizat. Mai mult, iluzia că ne tratăm bine unul pe celălalt a fost spulberată și a devenit clar că natura umană este să aibă grijă numai de sine.

Neajutorarea pe care o simțim ne va determina să căutăm îndrumări de la înțelepții noștri care, de-a lungul a mii de ani, au creat o metodă unificatoare pentru acest moment special, pentru a conduce omenirea la un nou orizont. Această metodă atemporală dezvoltă într-o persoană viziunea și sentimentul că suntem cu toții într-un singur sistem. Odată ce această noțiune ne este ferm insuflată, devine firesc să-i tratăm pe ceilalți așa cum am vrea să fim noi tratați, până când devenim „ca un singur om într-o singură inimă”. Și când vom fi în cele din urmă conectați armonios, vom simți cum singura putere din natură care stăpânește totul în realitate, ne face numai bine

Deci, ce să ne dorim pentru noul an? În primul rând, să recunoaștem natura noastră umană egoistă ca o forță autodistructivă, care ne separă. În al doilea rând, că vom dori să schimbăm direcția și să ne conectăm, pentru binele tuturor. Prin aceasta, vom activa forța din natură care radiază o lume sănătoasă și pașnică. Intenția și voința noastră de a construi o conexiune profundă între inimile noastre va vindeca coronavirusul de la rădăcină și ne va asigura că anul viitor va fi cel mai dulce pe care l-am experimentat vreodată, un adevărat Shana Tovah.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed