Ce este Dumnezeul din noi?

Întrebare: În psihologia relaţiilor familiei, perioada în care oamenii îşi demonstrează calităţile lor cele mai bune unul altuia se termină relativ repede, pentru că de fapt nu avem aşa de multe calităţi bune. Eventual începem să descoperim şi să ne acceptăm unul altuia punctele slabe.

Răspuns: Atunci când revelăm esenţa omului, nu găsim nicio singură calitate pozitivă, decentă. Haideţi să ne uităm în sursa unor asemenea mişcări pozitive ca iubirea şi compasiunea. O persoană o ajută pe alta, simte iubire şi compasiune, face sacrificii persoanle, dar toate astea răsar din calităţile ei egoiste. Nu putem atribui aceste calităţii virtuţii sale personale, pentru că le primeşte de la natură.

Dacă sunt creat cu toate aceste calităţi frumoase, oamenii spun despre mine: „Ce persoană specială!” Dar dacă natura ne dă un set de calităţi diferite, spunem: „Ce persoană urâtă, îngrozitoare!” totuşi, nici eu nici el nu avem nimic de a face cu asta.

De aceea, până să marcăm o persoană relativ la tot ceea ce este inerent în ea, trebuie să distingem simplu un contur gol şi atribuim toate astea nu ei, ci calităţilor sale inerente. Iniţial, o persoană nu are nici calităţi pozitive nici negative. Trebuie să acceptăm o persoană pentru dispoziţia ei de a fi corectată şi să nu dăm atenţie caracteristicilor sale.

Nu contează cine eşti, atunci când vine vorba de relaţii interpersonale, o ascensiune deasupra are valoarea finală. Deodată descoperi că toate calităţile tale pozitive sunte de fapt mai rele decât cele negative, pentru că ele par bune în afară, dar de fapt provin dintr-un egoism adânc.

Din Discuţie asupra educaţiei integrale nr 13, 12/18/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: