Dacă nu există scop, nu există bucurie în viaţă

Întrebare: Acum este destul de clar pentru medici că fiinţa umană nu este compusă doar din sistemele fiziologice ale organismului şi minţii, dar şi din dorinţă pentru un scop. Noi ştim că este vorba despre nivelul spiritual al unei persoane. Aceasta este obligată să stabilească relaţii între ea şi scop, mediul şi corpul său.

Recent, ne-am confruntat cu faptul că, oamenii sunt legaţi de corpul lor cu neglijenţă sau cu dispreţ şi, prin urmare, acesta este supus bolii. Deci, cum ar trebui să ne comportăm cu corpul nostru?

Răspuns: Ca urmare a mii de ani de dezvoltare, o persoană a atins o stare în care nu este fericită că este în viaţă. Inconştient, nu vrem să trăim. Totul este în zadar: angoasă, suferinţă, viaţă…ce sunt toate astea? Am nevoie să simt că sunt fericit, bucuros? Dar nu o fac.

Dacă primesc un soi de satisfacţie, aceasta este atinsă graţie unui efort nejustificat şi apoi, trec foarte rapid sau, în orice moment, se transformă în opusul său. Oamenii nu vor, cu adevărat, să trăiască. Prin urmare, dispreţul pentru corp nu este decât o mică consecinţă a situaţiei actuale. O persoană simte, în secret, că ar fi mult mai fericită dacă nu ar exista deloc. În trecut, nu exista nimic din toate astea, deoarece nu evoluasem încă spre această conştientizare. Astăzi, avem o abordare conştientă a vieţii, inutilitatea existenţei noastre, lipsa a ceva ce dă roade, degradare. Înţelegem natura noastră, nimicnicia noastră. Nimeni nu ne întreabă dacă am dorit să ne naştem, să fim educaţi în această societate sau în alta. Nu înţelegem ce, unde sau cum.

Era un timp în care nu aveam definite obiectivele. Nu am fost mereu aşa dezvoltaţi deci, am alergat după tot ceea ce părea permanent, construind ceva, aspirând la ceva.  Unul dorea capitalismul, altul comunismul şi alţii doreau să exploreze spaţiul. Am dorit să dovedim ceva, să luptăm şi să atingem un soi de afirmare de sine. Astăzi, toate astea nu există deloc, pur şi simplu au dispărut şi rămâne “o fântână goală”, din care toată apa s-a scurs.

Nu mai avem nimic pentru a ne împlini.

Prin urmare, privim chiar şi corpul nostru cu dispreţ. Ceea ce explică atracţia spre medicamente, antidepresive şi suicid. În plus, acest lucru nu se constată doar la ţările civilizate, ci peste tot, în America Latină şi chiar în Africa, în locuri în care oamenii era atât de fericiţi în trecut, în ciuda existenţei lor mizerabile. Astăzi, aceasta nu mai există. Trebuie să fie un fel de scop de atins pentru o persoană, în care ea să se implice în aspectul său, în sport, etc.

Din kab.tv, “Prin timp”, 20.10.2013

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: