Dezastrele naturale şi rolul umanităţii

Întrebare: Care este rolul umanităţii în natură?

Răspuns: Rolul umanităţii în natură este de a înţelege că este centrul naturii şi că trebuie să lucreze astfel încât întreaga natură să ajungă la o stare de armonie totală, fără niciun dezastru şi într-o seninătate totală şi eternă.

Întrebare: Acţiunile umanităţii influenţează apariţia a tot felul de dezastre?

Răspuns: Dezastrele sunt greşeala noastră, pentru că la analiza finală, totul se adună în om. Iar când omul îşi depăşeşte ego-ul prin conexiunea cu alţi oameni într-un sistem general, bun, omul influenţează natura, astfel încât toate dezastrele şi fenomenele nedorite, dispar. Noi existăm într-un sistem unic, integral. Nivelurile mineral, vegetal, animal şi vorbitor se regăsesc în natură şi sunt un cer închis, o minge, o sferă. Iar noi suntem cea mai importantă parte a acestei sfere, cea mai înaltă fază a evoluţiei. Dacă noi ajungem la echilibru şi armonie, atunci vom echilibra şi restul naturii. Astăzi există deja dovezi ştiinţifice care demonstrează asta. Dacă reuşim, atunci natura se va reface imediat, atât de mare este puterea care poate fie dăuna fie corecta lumea.

Întrebare: Cum poate o persoană obişnuită să înţeleagă asta?
Răspuns: Atunci când lucrurile devin rele, când începe să ajungă la disperare, atunci va fi forţată să înceapă să fie implicată în corectarea sa, chiar fără a înţelege ceva. Dar noi acum, Cabaliştii, încercăm să facem asta pentru că această înţelegere să ajungă la om înainte ca acesta să atingă această limită, să înţeleagă nevoia imperativă pentru unitate şi astfel să evite suferinţa.

Întrebare: Şi ce se va întâmpla cu ecologia devastată, cu toată cantitate imensă de sticle de plastic îngropate în pământ?

Răspuns: Totul va fi procesat imediat; va fi înghiţit de natură şi pus în faţa noastră în forma cea mai sterilă.

Întrebare: Asta sună ca o fantezie! Unde vor dispărea toate acestea?
Răspuns: Nu contează! Forţa naturii îşi va face treaba, pentru ca totul să ajungă imediat la echilibru. Mai mult, lumea va atinge un asemenea echilibru, o asemenea unitate şi armonie, încât nici nu ne putem imagina! Va fi o lume absolut diferită!

Întrebare: Cum va avea loc curăţarea oceanelor şi pământului care sunt poluate?
Răspuns: Nici măcar nu mă gândesc la asta. Pentru această activitate, vor intra în acţiune forţe ale naturii despre care, momentan, nu avem niciun concept: forţa dăruirii, forţa iubirii, o forţă complet nouă de interacţiune. Acestea sunt caracteristici complet noi ale naturii, despre care astăzi nici fizicieni, nici biologii sau alţi oameni de ştiinţă, nu au nici cea mai mică idee.

Comentariu: Adică această mizerie se va transforma într-un mineral folositor?

Răspuns: Nici măcar nu vom avea nevoie de minerale folositoare; vom exista la un nivel total diferit! Nu vom mai avea nevoie de această lume; vom intra şi vom simţi un sistem complet diferit, un sistem al cooperării reciproce a forţelor, o lume a unei armonii superioare.

Din emisiunea de pe Kab TV „Conversaţii cu Michael Laitman” din 18.08.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: