Întrebare: Să spunem că o mare fabrică dintr-un mic oraş de cincezi de mii de oameni se închide, iar oamenii sunt lăsaţi fără loc de muncă. Ce ar trebui să facem? Ar trebui să informăm oamenii despre schimbările calitative care apar la scară globală, sau doar să îi punem în faţa faptului împlinit?

Răspuns: Ce vrei să facă populaţia, să intre în panică? Confuzie, alcoolism, crime, colaspul unităţii familiei, ş.a.m.d, toate relaţiile sociale, chiar şi cele ascunse, se agravează imediat.

Mai întâi trebuie să avertizăm oamnii, să le dăm remediul şi apoi să le spunem despre boală. Trebuie să avem milă de biata populaţie. Asta în primul rând.

În al doilea rând, cum facem asta? Imaginează-ţi starea oribilă a cincezi de mii de oameni care coboară gradual spre nivelul de sărăcie şi degradare. Cum se poate preveni asta?

Întrebare: Nu oprim fabrica. În loc de asta, începem să tăiem gradual orele de muncă cu o oră pe săptămână. Le oferim oamenilor soluţia de a petrece această oră studiind, fără să părăsească fabirca. Facem un anunţ în care spunem că întreprinderea introduce un serviciu special şi că acum toată lumea trebuie să participe la lecţii ca şi cum ar fi la muncă.

Răspuns: Explicaţiile noastre pot fi conform condiţiei comune a naţiunii şi a lumii, crizei comune, problemelor comune. De aceea vrem să luminăm populaţia şi chiar să facem oraşul nostru unul special, un exemplu. Acesta este motivul pentru care noi introducem educaţia anticriză.

Putem vorbi de faptul că criza nu a cuprins doar oraşul ci întreaga lume. Trebuie cu adevărat să găsim justificare în presă şi peste tot. Oamenii trebuie să înţeleagă că un „tsunami” se îndreaptă spre întreaga planetă. Singurul lucru însă este acela că populaţia trebuie să fie luminată treptat, nu cu lovituri tăioase.

În timp ce criza continuă să crească, trebuie să educăm populaţia şi să schimbăm relaţiile noastre sociale şi viaţa într-o formă, un sistem, care poate servi ca buffer pentru a trece prin criză în mod paşnic şi bine, fără conflicte, poate chiar cu un anumit beneficiu. În alte cuvinte, criza nu trebuie să fie prezentată ca o criză, deoarece cuvântul înseamnă de fapt „naşterea a ceva nou”.

Putem explica toate acestea populaţie în mod gradual. Trebuie să studiem toate acestea astfel încât să înţelegem unde se află lumea şi ţara, cu noi înăuntrul lor. Asta va ajuta toată lumea să surpravieţuiască şi va avea succes în măsura înţelegerii lor.

Toate acestea se pot realiza prin diferite servicii publice, televiziunea locală, ziare şi prezentări făcute de celebrităţi locale. Trebuie să facem tot ceea ce putem. Putem invita profesori şi putem organiza ceva foarte prezentabil, respectabil şi convigător. Toate acestea prezentări trebuie să arate clar faptul că lumea se află cu adevărat la un punct de cotitură.

Întrebare: În loc de un necaz, „Totul este pierdut, închidem fabrica”, putem face o sărbătoarea, dăruind oamenilor o şansă pentru a crea un background emoţional pozitiv, bun. Reducând ziua de muncă cu o oră, putem spune, „Acesta este un lucru foarte bun”.

Răspuns: Introducem un sistem de învăţare integrală nu numai în fabrică ci şi pentru toată lumea în general, ca un sistem obligatoriu, până la pensionari.

Întrebare: Există o categorie de oameni, antreprenori, pe care este foarte greu să îi angajăm în studiu. Ei sunt independenţi din punct de vedere economic. Cum îi putem influenţa să înveţe?

Răspuns: O putem face, de exemplu, prin sistemul de taxe. Un anumit decret să oblige o persoană să participe la cursuri.

Din emisiunea de pe KAB TV, Un oras experimental – soluţia la criză, din 02.03.2012

Filed under: Criza, globalizare, Economie si bani, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Intrebare si Raspuns | Add Comment →