Întrebare: Dacă vrem să vorbim cu publicul despre subiectul „familie”, de la ce ar fi de preferat să începem discuția în conferința de introducere?

Răspuns: Cert, este de preferat să începi discuția cu o explicație a naturii bărbatului și a naturii femeii, pentru ca asta face de fapt fundamentul. Dar, este indicat să deschizi pe departe explicația despre natura lor. Este un subiect foarte serios.

Mai întâi, trebuie să le explici că familia nu este construită pe iubire, ci pe respect reciproc, pe completarea unuia cu celălalt, pe prietenie, pe ajutor reciproc, pe dorința de a se înțelege unul pe celălalt și, lucrul de bază și cel mai important pe care e construit familia este concesia reciprocă.

O conexiune adevărată între un bărbat și o femeie este construită pe concesiunea reciprocă. Sub nicio formă sau modalitate nu corectăm partenerul, nu încercăm să vorbim despre greșelile lui; din contră, îl acceptăm așa cum e și încercăm să devenim cineva care îl completează.

Un om este o entitate egoistă direcționată în ea spre beneficiul propriu. Când altcineva este în fața lui și el nu-l poate exploata, în momentul acela este ca și cum s-ar încărca cu electricitate și, o scânteie începe să „zboare” între ei, pentru că și celălalt este un egoist.

Putem să trăim în pace într-o astfel de situație? Pentru o anumită perioadă, cât suntem „amețiți” de iubire, suntem plini de fericire și gata de orice. Când însă trece asta și îmi cade după ochi vălul iubirii, bag de seamă că trăiesc lângă un egoist ca și mine, chiar dacă am crezut că totul va fi pentru mine și de dragul meu și că lucrurile vor fi bune și plăcute cu cealaltă jumătate a mea. Dintr-o dată totul este invers. Este deci necesar să aranjăm totul diferit, nu sub influența nebuniei iubirii care ne prostește, ci cu bunul simț al cunoașterii.

Cum să putem coexista în pace? Treptat, facem oamenii să înceapă să vorbească neutru despre relațiile complicate dintre ei, să discute despre ele ca fiziologie.

Ei nu trebuie să discute despre o anumită familie, ci să clarifice în general ce este o familie, ce este o ființă umană și asta îi va duce departe de ei, îi va scoate în afară, fiindcă, dacă este o astfel de problemă la oricine, atunci ei vorbesc despre problemă generală. Ei coboară tensiunea dintre ei și trec la filosofie, unde vorbesc în general și descoperă natura femeii și a bărbatului.

Ei sunt asemănători într-un fel și diferiți în alt fel. Sunt asemănători prin faptul că amândoi sunt egoiști și sunt diferiți prin faptul că egoul se manifestă în diferite moduri în fiecare din ei, în funcție de hormonii lor și de sistemele lor fiziologice.

După asta, putem trece la următoarea problemă, problema căsătoriei. Căsătoria este un legământ, un legământ complementar: eu am nevoie de ea și ea are nevoie de mine.

Când noi doi înțelegem asta, va fi clar pentru noi că esența naturii noastre este primirea: eu vreau tot timpul să primesc de la partener. Așa începem să-i învățăm pe oameni bazele Înțelepciunii Cabala.

Nu este aici nicio provocare! Eu vreau haine curate, cina gata, o locuință ordonată, iar partenera meu vrea să vadă un bărbat în casă, un soț, un tată cu tot ce implică asta. Este posibil să satisfac cerințele partenerului? Vrem să o facem?

Fiindcă, în general, amândoi muncim, avem copii, anumite obligații după muncă (bănci, cumpărături, etc) este obiectiv posibil să cerem de la partenerul nostru îndeplinirea tuturor cerințelor noastre?

Dacă vedem lista cererilor reciproce, atunci vom înțelege că, de fapt, nu ne-am cunoscut niciodată. Nu am înțeles ce a vrut ea de la mine, până la urmă, asta nu e natura mea. Ea nu mi-a spus niciodată nimic, ci a așteptat să ghicesc eu singur.

Așa arătăm oamenilor că problema în familie este faptul că suntem egoiști – fiecare din noi stă și așteaptă ca celălalt să-l umple, chiar și atunci când el nu spune celuilalt nimic despre asta. Astfel, el este mereu rănit așteptând să vadă când, în sfârșit, partenerul îl înțelege.

Această cale este complet greșită. Haideți să nu începem să ne apropiem unul de altul în funcție de distanța listei de cereri: eu cedez-ea cedează, eu fac ceva pentru ea-ea face ceva pentru mine. Chiar dacă vedem fiecare lista celuilalt, nu ne putem ține de ea.

Hai să facem acest lucru mult mai simplu: începem să cedăm și să ne facem plăcere unul celuilalt, ne transformăm în prieteni care se ajută unul pe celălalt. Eu mă gândesc ce să fac pentru ea, ea se gândește ce să facă pentru mine, începem să ne jucăm jocul „metoda concesiilor reciproce”. Acesta este un joc, dar intrăm în el. Fiecare se gândește la felul în care să dea partenerului ceea ce acesta așteaptă acum de la el.

Dacă comunicăm în această formă, începem să ne educăm și să interiorizăm în noi acest obicei al conexiunii reciproce și, ca rezultat, se crează între noi ceva numit „iubire reciprocă”. Aceasta nu este aceeași iubire în care ne sărutam la lumina lunii, ci este o iubire apărută pe baza concesiilor reciproce. Construim asta în noi și, atunci creăm ceva comun, nu „el” și „ea”, ci ceva numit „familie” sau „cuplu”.

Lucrul principal aici este să arăt partenerului că, cu toate că fierb de nervi și de dezacord cu el, fac efortul să mă adresez lui cu calm, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Aceste concesii se realizează ridicându-mă peste egoul meu. Și nu ascund asta fiindcă îl învăț pe celălalt, îi dau exemplu. Și dacă unul din parteneri nu e gata să se ridice peste sine, celălalt trebuie să-l ajute.

Omul trebuie să se transforme în cineva care include în el cel puțin două imagini. O imagine este aceea la timpul prezent – îmi urăsc cealaltă jumătate. Iar, pe de altă parte – în ciuda acestui lucru mă port bine cu ea (cu jumătatea), frumos, corect și, atunci, ea va vedea că mă ridic peste mine însumi.

Trebuie să ne jucăm cu asta. Nu avem altă cale de a ne salva familia. Egoul a crescut. Dacă nu acum, în câțiva ani oamenii nu vor mai fi în stare să trăiască unul cu celălalt. Ei trebuie să intre în această imagine și să o trăiască astfel încât o impresie din asta să rămână în ei.

După asta, le dăm temă pentru acasă: până mâine nu vă spuneți niciun cuvânt rău unul altuia, din contră, zâmbiți și bucurați-vă de urcarea interioară și de lupta cu voi înșivă.

Până la urmă, ei primesc plăcere. În primul rând fiindcă se supun pe ei înșiși și apoi fiindcă prin asta se conectează cu alții, ceea ce le dă un plus de plăcere pe care nu au trăit-o înainte. Cu alte cuvinte, obțin aici o componentă spirituală.

O familie este un grup care este creat urmând concesii reciproce și, ca rezultat al acestor concesii, ei fac o conexiune numită „iubire”. Iubirea este creată numai atunci când înțelegem cât depinde de noi să ne completăm unul pe altul și să încercăm să facem asta.

Ce înseamnă „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”? Iau dorințele ei și încerc să le îndeplinesc. Ea ia dorințele mele și încearcă să mi le îndeplinească.

Lor însă nu le vorbim despre asta ci îi aducem pur și simplu la concesii reciproce, îi facem să acționeze în cadrul familiei conform Înțelepciunii Cabala.

Treptat, natura noastră anterioară dispare undeva înăuntru și pe ea este construit un strat de relație nouă, reciprocă, între unul și celălalt și care devine proprietatea noastră comună, o avere, comoara familiei. Până la urmă, din ea este născută iubirea. Asta se numește iubire adevărată: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din „Discuție despre familie” 28/5/2014

Filed under: Educatie, Educatie integrala | Add Comment →