Înapoi la Natură

Întrebare: În ultimii ani a devenit foarte populară tendinţa de întoarcere la natură, inclusiv consumul mai mic de lucruri moderne, artificiale. Asta se vede şi în medicină, unde homeopatia si naturopatia câştigă popularitate în comparaţie cu tratamentele tradiţionale cu medicamente chimice.

Răspuns: În trecut, oamenii primeau hrană şi medicamente de la mediul înconjurător, folosind diferite plante, animale şi daruri naturale din păduri. Şi astăzi sunt oameni care ştiu cum să folosească aceste lucruri. Oamenii erau mai apropiaţi de natură, care nu era aşa de poluată cum este astăzi.

Înainte să inventăm motorul cu combustie, care funcţionează cu benzină sau motorină, nu ne otrăveam mediul înconjurător. În mâncarea noastră nu existau chimicale, era naturală. Oamenii mâncau pui şi peşti crescuţi în condiţii naturale. Dar în anii noştri, situaţia s-a schimbat în mod drastic.

În trecut, doctorii foloseau medicina naturală. Odată, în timp ce călătoream prin Canada, am vizitat un sat vechi, menţinut ca muzeu-rezervaţie. Şi acolo era un punct de interes: casa doctorului satului. Iar în jurul ei pământuri agricole, unde creştea plante medicinale pe care le usca în casă.

Era evident că era o producţie reală. De obicei, un doctor era o persoană foarte bogată, pentru că de ea avea nevoie toată lumea. Iar doctorii chiar ştiau cum să vindece. Altfel nimeni nu l-ar fi căutat. Fiecare sat avea propria infirmerie, condusă de aceia care aveau cunoştinţe şi profesia era trecută din generaţie în generaţie. Toate medicamentele erau luate din natură.

Vedem că animalele se vindecă ele singure, cu plate. Când cineva îşi scoate câinele la plimbare, acesta începe imediat să caute plante pentru a le mânca. Simte ce plantă îi este necesară corpului său. Similar, corpurile noastre sunt şi ele animale, şi este mare păcat că am devenit aşa de distanţi de metodele naturale medicinale.

Totuşi, o persoană modernă nu ştie cum să se trateze ea singură cu plante. Şi este imposibil de imaginat ca toţi locuitorii unui oraş, cu o populaţie de câteva milioane, să călătorească în pădure pentru a căuta plante medicinale pentru tratamentul lor.

Cu siguranţă, procesul tehnologic nu se mai poate inversa. Totuşi, după toate speranţele noastre pentru prosperitate şi un viitor fericit, începem deodată să ne îndoim că această dezvoltare este în beneficiul nostru. Vedem multe consecinţe negative, cu toate că încercăm să le ignorăm sau să ne gândim că sunt inevitabile.

Oamenii trebuie să îşi regândească atitudinea şi să găsească linia de mijloc, pentru a nu arunca metodele naturale de tratament şi a trece complet pe chimicale.

Din emisiunea de pe Kab TV „O viaţă nouă” din 30.05.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: