Nu săpa groapa altuia

La un anume stagiu al dezvoltării, omenirea a găsit în sfârșit ocazia să-și înțeleagă răul egoist, natura ei josnică. Dacă ne uităm de aproape, pare să nu fie nimic bun în noi. Cele mai înalte și generoase fapte pe care le facem, le facem cu singurul scop de a-i exploata pe ceilalți.

Se întâmplă așa și față de preaiubiții noștri copii. Facem totul doar pentru beneficiul și plăcerea noastră. Un om este un egoist atât de mare, că acționează numai și numai într-o singură direcție, pentru el însuși. El nu este în stare să facă nicio altă acțiune. Întrebarea este, de ce ne-a creat Natura așa?

Întâi de toate, depinde de noi să fim conștienți de locul nostru în enormul mecanism al Creației. Ne regăsim în ea precum copiii mici care nu înțeleg ce fac aici pe Pământul acesta foarte mic raportat la dimensiunea universului infinit. Acest Pământ este precum camera copiilor noștri în care spargem totul ca niște copii obraznici, pe care părinții i-au lăsat nesupravegheați.

Și, dintr-o dată, ne amintim că dincolo de camera noastră există totuși și restul de casă și, după cum se pare, părinții sunt cei care ne-au creat. Natura nu este un mediu orb și sălbatic fiindcă nu se poate ca această lume să apară de la sine și din întâmplare. Se pare că sunt legi în ea pe care noi, schimbându-ne într-un fel, trebuie să le studiem și să le simțim.

A venit timpul să încetăm să alergăm nebunește precum copiii mici, luptându-ne cu noi înșine tot timpul. Haideți să ne oprim cel puțin un moment și să încetăm să ne certăm precum chiriașii aceluiași apartament. Va trebui în schimb să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, să privim în jur și să vedem ce se întâmplă. Poate vom reuși să găsim mai multe înțelesuri în viața noastră decât facem acum.

Până la urmă, suferim de pe urma conflictelor dintre noi și nu vedem nimic bun în această viață. Această întrebare preocupă omenirea din ce în ce mai mult și trebuie crezută. A venit poate vremea să abandonăm aroganța și ura fiindcă nu folosesc nimănui?

Aceasta este o caracteristică tipică timpului nostru. Dacă înainte omul a crezut că poate obține totul prin forță și va domina întreaga lume ca: Gingis Han, Iulius Cezar, Alexandru Macedon, Faraoni, Nabucodonosor, în timpurile noastre nu mai există dictatori mari, nici Hitler nici Stalin.

Omul de azi vede că nu există nimic etern în lume și că totul este depășit cu rapiditate. Deci nu exisită niciun motiv să ne pierdem viața dată nouă o singură dată. Omul ajunge subconștient la astfel de concluzii și intră în disperare.

Și totuși, adânc, pe fundul acestei disperări este o perlă minunată ce poate fi luată; este numită luna Elul. Este atunci când începem în sfârșit să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă este pentru a ne învăța ceva. După o astfel de descoperire, începem deja o nouă dezvoltare și nu rămânem în interiorul conflictelor reciproce ce atrag națiuni întregi, ci ne ridicăm la un alt nivel de existență, un nivel sublim.

Luna Elul (lună calendaristică în calendarul evreiesc în care este Anul Nou și Iom Kipur – N.T.) este concepută pentru reînoire, pentru gândiri decisive legate de viața noastră. Trebuie să ne simțim starea prezentă ca fiind intolerabilă și să înțelegem că nu poate fi nimic altceva decât natura noastră egoistă. Depinde de noi să ne vedem cuprinși în această Natură enormă și cuprinzătoare, pură și exaltată, complet perfectă și infinită și, atunci vom fi șocați de starea noastră.

Cum se poate ca o ființă umană cu o astfel de inteligență și de dezvoltare emoțională, care îl plasează deasupra tuturor creaturilor, să se găsească în starea cea mai de jos, mai josnică și nemernică dintre toate, dăunător pentru el însuși și pentru restul Naturii? Nicio altă creatură nu este atât de dăunătoare!

Toate celelate acționează în funcție de inteligența lor, dar ascultă instinctele care le direcționează totdeauna spre situația cea mai bună. De aceea un animal nu greșește. Cea mai mică pisicuță nu va cădea de la înălțime, fiindcă se protejează instinctiv, pe când copilul mic poate să cadă deoarece el nu simte primejdia.

Ce rezultă de aici este că, odată cu dezvoltarea noastră emoțională și a inteligenței am obținut și libertatea de a alege și posibilitatea folosirii potențialului nostru înalt de dezvoltare fie corect, fie incorect. Aici este întreaga problemă.

Natura minerală, plantele și animalele nu au libertatea de a alege care să facă posibilă folosirea diferită a emoțiilor și a inteligenței. La ele totul e pur și simplu direcționat spre cel mai bun beneficiu propriu, aici și acum. Cu oamenii nu este nimic de genul acesta.

De aceea, oamenii, spre deosebire de pisică sau câine, își pot face singuri rău. În esență, asta se întâmplă. Avem cea mai mare inteligență față de restul creaturilor și totuși, o folosim în detrimentul nostru, fără ca măcar să înțelegem asta. Pănă la urmă, rezultă că ne săpăm singuri groapa pentru noi înșine.

Din KabTv „O viață nouă” 14/9/ 2014

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: