O nouă educaţie pentru toţi

Întrebare: Care sunt planurile privitoare la educaţia copiilor palestinieni?

Răspuns: Noi avem studenţi din ţările arabe şi din regiunile musulmane. Nu văd nicio diferenţă între ei şi toţi ceilalţi. Avem studenţi din Autoritatea Palestiniană şi din Iran, în timpul lecţiilor primim întrebări de la oameni din Siria şi din alte locuri. Una din întâlnirile internaţionale despre educaţie a avut loc în cadrul UNESCO, cadrul fiind organizat de prinţul Saudiei, iar noi am primit de la el invitaţie personală să participăm.

Educaţia este o problemă a lumii şi prin ea noi putem stabili conexiunile între ţări şi între divergenţele dintre ele. Desigur, se ridică întrebarea despre religie, iar aceasta va rămâne o sursă de separare adâncă între oameni până când, după cum spune Baal HaSulam, vom stabili o singură religie, cea a iubirii şi altruismului.

Baal HaSulam scrie în articolul „Esenţa religiei şi scopul ei” că nu există nicio religie în afară de iubire. Toate celelalte sunt obiceiuri pe care oamenii le-au acceptat. Să sperăm că diferitele crize împreună cu diseminarea noastră vor face lumea să înţeleagă că au nevoie să se ridice peste diferenţe.

Educaţia pe care noi o dezvoltăm este comună pentru toţi, nu este specifică. Deci cred că imediat ce fraţii arabi vor vrea să o accepte şi vor fi gata pentru ea, va fi această metodă care îi va aştepta. Noi o pregătim de asemenea şi în arabă.

Mai mult, încă din vremurile lui Avraam, islamul a avut o mişcare numită sufism. M-am întâlnit cu reprezentanţii ei de multe ori. Desigur că ei înţeleg despre ce vorbim şi noi putem lucra cu ei la diseminarea noii metode de educaţie.

Problema este că cercurile islamiste radicale nu îi recunosc. Sufiştii au fost exilaţi din ţările arabe şi trăiesc în SUA şi în Anglia. Sper că această poziţie se va schimba datorită predominării indiferente a naturii. Trebuie să ajungem la această fază – Zohar-ul descrie în particular acest curs al dezvoltării. În curând perioada de tranziţie se va termina şi oamenii vor simţi că trăiesc într-o lume globală.

Din Lecţia 6 de la Convenţia We! 4/3/2011

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: