Sunt exemple peste tot în jurul meu

În viaţa noastră de zi cu zi, folosim constant exemple din ceea ce vedem în jurul nostru. În orice situaţie, instantaneu, subconştient sau chiar conştient, văd imaginea dintr-un film, sau altceva, şi o re-creez. Dacă nu aş fi văzut-o nu aş putea să o joc. Aş fi la nivelul de animal, adică numai la nivelul instinctelor. Orice este mai sus de instinct este împrumutat din afară, din societatea care mă înconjoară şi, de unde eu iau exemple.

Noi ar trebui să dăm unui om exemple atât de bune, astfel încât el să ştie în fiecare moment numai şi numai cum să se comporte pentru a fi în conexiune cu ceilalţi. El trebuie să primească o mulţime de exemple ca apoi să poată să le interpreteze: primul exemplu, al doilea şi al treilea.

Într-adevăr, noi aşa ne comportăm. În fiecare clipă jucăm un rol pe care l-am văzut undeva şi care a devenit un fel de model pentru noi: felul în care dormim, mâncăm, vorbim sau stăm. Singur, pe cont propriu, indiferent în ce situaţie, eu întotdeauna mă bazez pe aceste exemple exterioare.

Din „Discuţie despre educaţia integrală” 7/8/2012

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: