Taţi şi fii: ce le lipseşte să se înţeleagă?

Educaţia este un subiect special. Este interesant că oamenii aproape că nu se gândesc la educaţie de-a lungul istoriei umanităţii. Cel mic a crescut pe lângă cei mari şi a învăţat de la ei. Părinţii nu au nevoie să facă pregătire specială pentru a învăţa cum să-şi crească copiii. Ca şi animalele, noi practicăm o educaţie obişnuită, naturală.

Grădiniţele şi şcolile au apărut în perioada industrializării, când oamenii au început să lucreze în fabrici şi la fel şi mamele au trebuit să înceapă să muncească acolo. Până atunci, copiii au crescut natural, acasă.

În realitate, nimic nu e mai important ca educaţia. Nu e de mirare de ce acum trecem printr-o criza în acest sector. Oamenii nu s-au gândit niciodată că ei trebuie să treacă printr-un anumit sistem educaţional şi că tânăra generaţie necesită o abordare sensibilă. Uite noi de exemplu: cine ne-a învăţat, ce criterii au folosit, ce metodă, ce program? În locul educaţiei, copiii primesc în şcoli cunoştinţe.

De asemenea, şcolile au apărut şi când s-a ivit nevoia aducerii ţăranilor de la sate la oraşe, şi aici a fost nevoie să li se predea noţiuni elementare de gramatică şi aritmetică pentru a putea lucra cu maşini industriale simple. Oamenii au trebuit să fie învăţaţi să citească şi să înţeleagă manualele de folosire. Acesta a fost începutul a doua sute de ani de instituţie şcolară pentru mase.

Noi ne imaginăm educaţia generală ca pe o continuare a înţelepciunii umane antice. De fapt, în mod clar, oamenii au început să se înalţe peste nivelul animal în secolele noăsprezece- douăzeci.

Oamenii nu au dat niciodată o atenţie deosebită educaţiei potrivite. Ce trebuie să devină un baiat sau o fată când vor creşte? Îi vom transforma în nişte „Oameni”? Aceste întrebări sunt ignorate chiar şi acum. Trimitem un copil către matematică sau fizică, sau la o şcoală de specializare în computere, fără să ne gândim la ce fel de om va deveni acest copil. Cui îi pasă de personalitate, de om? Ceea ce contează este să gasească un servici bun în viaţa noastră „burgheză”.

În plus, asta se întâmplă şi pentru că umanitatea nu a ajuns la un consens, la o părere comună despre ceea ce înseamnă „sa fii Om”. Îi spunem copilului:”fii bun cu ceilalţi şi astfel ei vor vrea să aibă de a face cu tine”. Asta este în cea mai mare parte ceea ce coboară educaţia noastră.

Problema este că societatea nu pretinde o conexiune între oameni. Iar astăzi, încă o dată, am ajuns la o criză generală, iar criza educaţională răbufneşte în special. Asta pentru că tânăra generaţie înseamnă suflete noi, cu noi cerinţe de la o lume nouă. Îi numim „copii indigo” îi potolim cu medicamente calmante şi credem după aceea ca ei nu ne înţeleg. În realitate, noi suntem cei care nu îi înţelegem, noi suntem cei care am rămas în urma vieţii. Noi nu suntem capabili să înţelegem aceşti copii.

Ei cer o dezvoltare la un nou nivel. La fel, omul al cărui punct în inimă se trezeşte, încetează să mai înţeleagă pe ceilalţi oameni care trăiesc o viaţă normală, „corporală”. La fel şi copiii noştri, se uită la noi şi nu înţeleg:” Pentru ce trăiţi? Noi nu vrem viaţa asta a voastră, noi nu ne dorim şi nu suntem capabili să trăim aşa ca voi!”

Dacă vrem să găsim o punte către ei, trebuie să introducem un nou tip de educaţie. Şi chiar dacă o să cădem repede din acest rol, fiind etapa de tranziţie înainte de noua generaţie, trebuie totuşi să completăm această etapă până la sfârşit.

Din Lecţia 6 de la Convenţia We 4/3/2011

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: