Tranziția la gândirea educației integrale

Întrebare: Tranziția de la gândirea liniară, egoistă, consumistă, la una integrală, ar trebui să aibă loc într-un salt, o respingere brutală a vechilor moduri de gândire? Sau este un proces gradual, pas cu pas?

Răspuns: Aceasta nu este, în nici un caz, o schimbare artificială!

Avem nevoie să implicăm oamenii în sistemul de educație și de creștere. Acestea sunt cele două cursuri paralele, de scurtă durată; pot fi chiar cursuri de o lună, în care studenții vor începe să simtă schimbările necesare. Dacă aceste schimbări au loc în înțelegerea și senzațiile lor, atunci studenții vor vedea o lume complet diferită, o perspectivă grandioasă care îi va atrage subit.

Ei vor căpăta un sens în viață, forța vieții, precum și aspirații. Ei vor descoperi dintr-o dată sursa împlinirii și vor vedea că aceasta este tot egoismul, dar unul integral, închis, care lucrează după alte calculații, alte reguli. Acesta nu mai ia în calcul împlinirea sa individuală, care ne-a adus astăzi la goliciune, depresie și apatie, ci se simte un întreg cu toată natura umanității, cu toate nivelurile sale: neanimat, vegetal și animal. Și, datorită faptului că egoismul ajunge la această concluzie în mod conștient, dezvoltându-se singur, el începe să simtă în natură forța sa interioară; ajunge la nivelul interacțiunii cu ea și, astfel, simte că este eterm și perfect.

Aici, trecem prin toate tranzițiile lui Einstein până la starea în care persoana se ridică la nivelul naturii, ascuns de noi, dar care există, cu certitudine. Acesta este nivelul care controlează informația, la care există toate forțele care conduc material noastră: neanimat, vegetal și animal. Astfel noi devenim ”Ființe omenești”.

O ființă omenească este parte a informației care există în natură, în care nu există trecut, prezent sau viitor. În fond, oamenii ca Wolf Messing, care simt trecutul și viitorul, trăiesc lângă noi. De unde își iau ei aceste cunoștințe absolute precise? Ele există în natură. Tot ceea ce există în natură este mai presus de timp. Iar noi ajungem la acest nivel

În principiu, acesta este starea noastră, acest component este numit o ”ființă umană”. Iar tot ceea ce facem noi, în afară de asta, reprezintă doar grija pentru nivelul nostru animal, corpul fizic.
Din “Discutie asupra educatiei integrale” 5/25/12

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: