Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Turiştii israelieni sfidători ignoră avertismentele ”

Personajul israelian iubește riscurile. Face din fiecare experiență îndrăzneață un film plin de acțiune, plin de plăcere inexplicabilă și oferă un impuls fără de care nu există simţirea vieţii. Asta explică de ce în ciuda avertismentelor severe de călătorie și a rapoartelor frecvente despre încercările de asasinat iraniene dejucate, ale cetățenilor israelieni care vizitează Turcia în special Istanbul, mii de israelieni continuă să călătorească către această destinație.

Dar trebuie să acţionăm cu înţelepciune şi să nu ignorăm avertismentele, aşa cum este scris: „Omul nu trebuie să stea niciodată într-un loc de primejdie şi să spună că o minune va fi săvârşită pentru el, ca să nu fie aşa”. (Talmudul Babilonian). Este important să fii atent.

Evreii care trăiesc în diaspora nu se confruntă cu această amenințare care planează asupra turiștilor israelieni cu aceeași intensitate. Îmi amintesc când am fost în Germania și Anglia în perioadele în care evreii erau vizați și se dădeau avertismente cu privire la potențiale atacuri antisemite. Am văzut familii întregi cu copii mici plimbându-se în public cu o atitudine lipsită de griji, cu yarmulkes pe cap și pandantive cu Steaua lui David la gât.

Chiar și în Iranul modern evreii trăiesc liniștiți și modest, iar iranienii îi înțeleg și au trăit alături de ei de generații. Pe de altă parte, israelienii sunt o pradă ușoară, o țintă principală pentru iranienii care tânjesc să se răzbune după ce au acuzat Israelul pentru o serie de asasinate ale ofițerilor și oamenilor de știință iranieni în țara lor.

Israelienii s-au obișnuit să trăiască într-o atmosferă plină de ură, într-o regiune mediteraneană plină de conflicte, într-o realitate cu pericol constant, așa că gândul că „nu mi se va întâmpla nimic” este mai puternic decât orice amenințare reală.

Avertismentele de călătorie emise pentru israelienii care călătoresc în Turcia includ și alte orașe și regiuni ale lumii. Cu toate acestea, asta nu i-a determinat să facă schimbări semnificative. Ei nu acționează din obrăznicie sau din sfidare pentru a demonstra „aici suntem în ciuda tuturor”, ci la rădăcina lor există credința în soartă bună, pentru totdeauna.

Scriitorul Lev Tolstoi a descris acest lucru cu mare sensibilitate: „Ce este evreul? … Ce fel de făptură unică este aceasta, pe care toți conducătorii tuturor națiunilor lumii au dezonorat-o, au zdrobit-o și au izgonit-o și au distrus-o; persecutați, arși și înecaţi, care în ciuda mâniei și furiei lor continuă să trăiască și să înflorească? Ce este acest evreu pe care nu au reușit niciodată să-l ademenească cu toate ademenirile din lume, ai cărui asupritori și persecutori doar i-au sugerat să renunțe (și să se lepede) la religie și să lase deoparte credinţa strămoșilor săi?!”

„Evreul – este simbolul eternității. … El este cel care a păzit atât de mult mesajul profetic și l-a transmis întregii omeniri. Un astfel de popor nu poate dispărea niciodată. Evreul este etern. El este întruchiparea eternității.”

Rădăcina acestui sentiment profund care există în sufletul fiecărui evreu sunt miile de ani de conexiune cu Forța Superioară, de apartenență la eternitate, sentimentul că continuăm împreună ca popor pentru totdeauna și că avem un rol important și dedicat, de a deveni „o lumină pentru națiuni”. Deși acest gând nu există în conștiința noastră, este ascuns în inimile noastre.

Acest sentiment etern și conexiunea cu Forța Superioară ar trebui să fie simțite în inima fiecărei persoane din lume, nu doar în subconștientul israelienilor. Dar lumea se apropie de acest sentiment în felul ei, prin suferință și angoasă. Zi de zi, lumea se simte implicată într-o criză profundă. Oamenii experimentează războaie și ciumă, iar viața devine insuportabilă.

Pe măsură ce necazurile se vor intensifica, lumea va înțelege că este imposibil să se continue în acest fel, într-o stare de separare și ură, care este sursa tuturor relelor și ca urmare omenirea se va strădui să se schimbe în bine și să acționeze spre unitate. Ceea ce se așteaptă de la Israel este să conducă calea către unitate și prin urmare, să servească drept model.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →