Corecţia pe care se presupune că trebuie să o construim deasupra nivelului animal, pentru a obţine nivelul vorbitor, îşi are originea nu numai din corpurile noastre ci şi din fiinţa umană din noi. Totuşi, ne implementăm totuşi procesul de corecţie prin corpurile noastre, deoare corpul este „instrumentul” corecţiei. Ne referim unul la altul (atât negativ cât şi pozitiv) prin vorbire, gând şi acţiuni. Necesitatea de a dărui ne conduce la obţinerea iubirii reciproce; este un proces prin care trebuie să trecem cu toţii prin orice mijloace.

Vorbirea vine de la auto persuasiune. Se poate spune că este un dialog interior, deoarece o persoană vorbeşte în mod constant cu ea însăşi; poate fi şi vorbire „practică”, care se adresează celorlalţi şi exprimă ideea de cum şi în ce direcţie trebuie să ne schimbăm cu toţi.

Gândul vine înaintea vorbirii şi acţiunii. Mai întâi, trebuie să ne formulăm gândul care apare din calculul intern, pe care îl obţinem din noi înşine ca şi din mediul înconjurător, societate şi învăţător. Deci, gândurile trebuie să fie construite înainte a orice altceva; apoi ele trebuie transformate în vorbire. Orice tip de exprimare verbală va rămâne întotdeauna „cuvinte frumoase”, până când le ataşăm „forţă” aplicând acţiunile.

Acţiuni înseamnă dedicarea fiecărei ore care nu este petrecută pentru satisfacerea nevoilor noastre animale către educaţie integrale, diseminare şi muncă de dragul celorlalţi. Sarcina noastră este de a conduce oameni la cel puţin un standard decent de viaţă, să îi facem să trăiască deasupr liniei de sărăcie, să aranjăm o distribuţie justă şi să îi facem pe toţi să simtă că nu sunt deprivaţi de drepturile lor.

Astfel, gândurile şi cuvintele noastre trebuie să fie îndreptate către construirea unei noi societăşi echilibrate, în care fiecare trăieşte la un nivel integral şi rămâne în sistemul analog. În timp ce ne construim noi înşine, permitem gândurilor noastre să fie influenţate de mediul înconjurător; submitem în mod constant la um mediu integral mai puternic. După ce ne formulăm gândurile interne, le implementăm prin cuvinte, adică dăm formă conceptelor noastre şi sistemelor de informaţii. Aici este momentul în care acţiunile apar. Este timpul în care în principal îi influenţăm pe altii prin educaţie şi ridicăm standardele de viaţă astfel încât nimeni să nu mai sufere de foame şi de griji.

Aceasta este esenţa muncii noastre. Aşa ne apropiem de echilibrul cu natura, care este scopul asupra căruia ne concetrăm constant. Echilibrul între noi ne permite să ajungem la o stare de echilibru cu natura şi cu legile ei universale. Ca rezultat, creăm un sistem perfect, „complet”.

Aici, evoluţia noastră se opreşte: Dezvoltarea noastră a început în timpul când viaţa a apărut pe suprafaţ Pământului şi în acest moment a ajuns la echilibrul final. Nu înseamnă că totul se va termina şi că soarele va înceta să mai strălucească. Nu înseamnă că nu putem aştept câteva miliarde de ani înainte ca asta să se întâmple. Vorbim de sfârşitul corecţiei fiinţei umane: Dacă obţinem echilibru cu natura şi atingem armonia perfectă, nu vom mai experimenta nicio presiune de la natură, iar vieţile noastre vor deveni perfecte.

Să sperăm că ne apropiem redepde de o astfel de stare în senzaţiile noastre şi că vom putea să îi pregătim pe copii şi nepoţii noştri să obţină o asemenea stare. Stă în puterea noastră să o facem.

Din Kab Tv „O nouă viaţă” Episodul 11

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica | Add Comment →