Noul meu articol pe Linkedin “Zilele pocăinței umanității”

În această săptămână încep cele Zece Zile ale Pocăinţei. În acele zile, în mod tradițional evreii se pocăiesc pentru faptele lor rele din ultimul an și își cer iertare atât unul de la celălalt, cât și de la Creatorul lumii. Privind totuși anul trecut, se pare că întreaga lume ar trebui să treacă printr-un proces de pocăință. În loc să ne rugăm pentru oprirea tragediilor, trebuie să înțelegem că noi le-am adus asupra noastră, așa că dacă oprim ceea ce facem greșit, tragediile se vor opri și ele.

Pocăința nu înseamnă remuşcare. Înseamnă, în primul rând o reflectare asupra a ceea ce am greșit și un angajament de a-l schimba în viitor.

Când eram copil, puteam scăpa din aproape orice. Părinții mei și toți cei din jur mi-au iertat obraznicia și au atribuit-o vârstei mele. Pe măsură ce am crescut, oamenii și-au schimbat treptat atitudinea față de mine; au devenit mai stricți și mai duri și uneori, chiar m-au pedepsit și nu înțelegeam de ce. Când am întrebat-o pe mama despre asta, mi-a explicat că nu mai sunt un băiețel și că, deoarece am crescut, trebuia să mă comport în consecință. Și când nu am făcut-o, m-au mustrat.

Suntem cu toții în acea stare acum. Noi, rasa umană nu mai suntem copii. Am crescut, am devenit extrem de puternici, totuși rămânem la fel de răutăcioși ca atunci când eram copii. Drept urmare, toată lumea din jurul nostru, întreaga realitate ne spune asta. Așa cum m-au pedepsit adulții când nu am atins nivelul de maturitate pe care îl așteptau de la mine, natura ne pedepsește atunci când comportamentul nostru este infantil, comparativ cu modul în care ar trebui să ne comportăm.

Diferența dintre un copil și un adult este în relația cu ceilalți. Un copil se vede doar pe sine; un adult vede colectivul și pe sine însuși ca o parte contribuitoare și pozitivă a colectivului. Un copil se bucură să obțină ceea ce vrea; unui adult îi place să contribuie la colectiv, la comunitate și găsește recompensă și satisfacție în bucuria altora.

Natura ne îndeamnă să mergem în această direcție: să devenim mai atenți și mai grijulii. Dezastrele naturale din anul trecut (și din anii anteriori) nu sunt pedepse ale naturii; acestea sunt consecințele nepăsării noastre anterioare a unuia față de celălalt și față de natură. Dacă ne schimbăm mentalitatea, dezastrele se vor opri, deoarece mentalitatea noastră preocupată de sine este cea care le provoacă.

Cele Zece Zile de Pocăinţă sunt un memento pentru noi toți, să reflectăm la modul în care ne tratăm reciproc. Este o șansă să recunoaștem răul pe care îl provocăm prin narcisism și să facem un efort comun pentru a ne reforma, în beneficiul tuturor.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →