Omul trebuie să facă eforturi cât de mult poate, să se joace în scopul anulării de sine şi să aprecieze mediul cât de mult poate. Ca rezultat al jocului său, linia dreaptă este construită în el şi, în care el crede că vrea să rămână pentru tot restul vieţii. În momentul în care atinge „saturaţia”, el însuşi se taie de la această stare şi îşi dedică timpul liniei stângi.

În linia stângă el se autoverifică: „Gândesc într-adevăr aşa? Obţin în felul acesta? Simt cu adevărat recunoaşterea măreţiei Creatorului în interiorul vaselor mele, simt recunoaşterea acestei umpleri? Am obţinut cu adevărat o astfel de înţelegere şi simţire în inima şi în mintea mea, ca un embrion care se anulează pe sine total în uterul mamei sale? Sau e doar o impresie externă?”

Dar eu nu vreau să mă anulez. Am anulat doar dorinţele în linia dreaptă şi vreau să simt măreţia Creatorului direct în dorinţa pe care acum o descopăr în linia stângă.

Apoi simt o lipsă, dar ţin aceste două linii astfel încât ele se vor echilibra una pe cealaltă şi niciuna din ele nu va fi înclinată pentru a ţine echilibrul. Nu este o limită specifică de timp pentru linia dreaptă sau pentru cea stângă, deşi se spune că omul ar trebui să petreacă douăzeci şi trei de ore şi jumătate în linia dreaptă şi numai jumătate de oră în linia stângă.

Noi trebuie să adăugăm cât mai mult posibil în linia dreaptă şi în linia stângă. Noi nu va trebui să decidem că am făcut destul şi că acum trebuie să aşteptăm ca Bore să înceapă să acţioneze şi să completeze aceste două linii pentru mine.

Omul se schimbă constant de la o linie la alta până când face destul efort, şi, atunci, se revelează cea de a treia linie. El cheamă această revelaţie prin înălţarea de lipsă din linia stângă către înâlţimea liniei drepte, cerând ca Bore (Creatorul) să-i reveleze măreţia Lui ca răspuns la această cerere. Omul vrea să i se dezvăluie măreţia Creatorului, măreţia dăruirii, doar pentru că aceasta îi va permite să lucreze în dăruire, „deasupra raţiunii”, cu dorinţa care s-a revelat în el.

Dorinţa lui egoistă se predă în faţa măreţiei dăruirii care este revelată şi este de acord să muncească sub dominaţia Creatorului. Asta înseamnă că omul construieşte „capul Parţuf-ului spirirual”, unde calculează lucrurile care-i permit să dăruiască şi să primească în scopul dăruirii.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 17/10/2012 Şamati 11

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →