Toate rugaciunile noastre pot fi doar pentru dorinta de a darui. Dar cand o dorinta nu se implineste, persoana atinge disperarea pentru ca inca are dorinta de a se bucura.

Daca am dorinta de a darui, nu ar trebui sa disper. As fi implinit prin anticiparea mea. Dar intrucat dorinta mea este egoista, aspiratia mea pentru daruire nu ma implineste.

Atunci apare caderea. Spune: Suferinta celui ce isi abandoneaza eforturile inainte de a le implini. Aste se intampla atunci cand grupul trebuie sa ajute persoana sa reziste astfel incat sa poata adauga inca o picatura poverii sau disperarii pe care o are, fara sa tina seama de faptul ca nu mai poate. Este exact locul in care trebuie sa adauge putin mai mult efort – in acealsi loc in care a ajuns la totala disperare, folosind fortele suplimentare pe care le primeste de la mediu.

Aceste suplimente sunt ceea ce construieste pasajul spre lumea spirituala. De fapt, ele trezesc in noi o rugaciune suplimentara, careia i se raspunde de catre Lumina care vine si schimba dorinta in una de daruire.

Apoi incepem sa ne bucuram de daruire, in care nu poate exista deziluzia! Nu exista restrictie in lumea daruirii. Lumea intreaga este in fata ta – mergi mai departe, implineste-te fara limite, la infinit! Fa ce vrei!

De fapt, daca intentia ta este de a darui aproapelui, atunci pentru tine nu exista restrictii.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 3/6/11, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →