Forţaţi cu băţul, sau prin alegere?

Se spune că Creatorul a creat înclinaţia rea, dar, de fapt, problema este că eu însumi trebuie să descopăr înclinaţia mea, să descopăr că dorinţa mea iniţială este rea şi opusă Creatorului.

Nu este uşor. Chiar dacă Creatorul îmi dă şi eu primesc, ce e atât de rău în asta? Problema nu este dorinţa. Ea rămâne aceeaşi, nici bună, nici rea. Eu însumi stabilesc răul prin obţinerea lui.

Omul ajunge la primirea Torei când are nevoie de corecţie, când descoperă în interiorul dorinţei lui intenţia rea, adică, este pentru el şi împotriva celorlalţi, împotriva celorlalţi însemnând împotriva Creatorului. Asta este ceea ce el numeşte rău. Acest lucru cere pregătire serioasă pentru a putea simţi o astfel de ruşine în care să simţi că „aş prefera mai bine să mor decât să trăiesc”.

Ne imaginăm dăruirea Torei ca pe o necesitate, ca pe o convingere că muntele de ură se prefigurează peste noi şi nu ne lasă nicio şansă. Dar omul trebuie să simtă nevoie fiindcă nu există constrângere în spiritualitate. Deci, cum poate fi rezolvată această problemă? Pe de o parte Creatorul „mă împinge în zid”, iar pe cealaltă parte, eu trebuie să simt lipsa.

De fapt, ceea ce Creatorul comandă este doar o condiţie şi, dacă eu o îndeplinesc, primesc Tora, ceea ce înseamnă metoda de corecţie. Dar eu însumi trebuie să stabilesc această condiţie şi să fiu de acord cu ea: „Dacă nu o accept, atunci mai bine mor, decât să trăiesc”. Aceasta este pregătirea cerută omului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Matan Tora (Dăruirea Torei)”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: