O reţea care aduce Lumină în lume

Noi primim informaţiile spirituale de Sus printr-o reţea de suflete ale cabaliştilor. Ordinea acestor niveluri nu se schimbă. Pleacă de la Adam HaRishon  (primul om), primul care a descoperit forţa superioară.  Acest lanţ începe de la el şi coboară de Sus în jos ca un con, până ce toată umanitatea se alătură şi dezvăluie Creatorul.

Acesta este modul în care Lumina Superioară, înţelepciunea Superioară, Lumina care Reformează, înălţarea rugăciunii, MAN şi răspunsul MAD se ivesc. Totul este transmis şi nu coboară decât în această reţea, deoarece noi suntem conectaţi la un sistem.

Deci, trebuie să ne ataşăm la moştenirea spirituală pe care marii cabalişti ne-au lăsat-o şi să o respectăm precum îl respectăm pe Creator, în aceeaşi măsură şi chiar mai mult. Cel mai important este de a ajunge la adeziunea cu scriitorii şi cărţile (scriitorii sunt sursa Luminii de Hochma şi cărţile sunt mijlocul de comunicare care ne este lăsat).

Dacă o persoană încearcă să dezvolte în ea un sentiment de importanţă şi valoare pentru aceste surse, atunci, în mod natural, se va ataşa de ele şi se va apropia de ele. Ea va începe să respecte aceşti mari cabalişti şi se va conecta la scrierile lor şi, cu ajutorul lor, va atinge adeziunea cu Creatorul.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 28.04.2013, Shamati # 25

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: