Cu toata energia noastra incercam sa facem, cel putin, cateva actiuni practice de daruire, ca sa ne vedem mediul ca fiind altruist si perfect. Dorim sa ne coboram in fata mediului sis a vedem prietenii ca fiind cei mai mareti oameni ai generatiei, asa incat, prin ei, sa primim oportunitatea de a veni spre Creator. Insa, cu cat incercam mai mult sa facem asta, se dezvaluie tot mai mult ca vrem asta doar in mod egoist, ca sa profitam de pe urma celorlalti si sa-i folosim in interesul nostru.

Aceste oportunitati sunt revelate constant omului si el isi da seama ca le recunoaste imediat si vrea sa foloseasca societatea in interes personal. Acestea sunt cele mai bune momente –revelarile adevarului . Si daca o persoana vrea sa le suporte si sa avanseze fara sa se contamineze de la ele, continuand sa mearga in directia influentei mediului, atunci isi va descoperi dorinta din ce in ce mai mult.

Omul va vedea ca nu conteaza cat de mult se straduieste sa actiuneze de dragul influentei, sa influenteze mediul si sa-l dezvaluie pe Creator prin ceilalti, ca sa-I daruiasca Lui- ca raspuns la toate incercarile, omul continua sa descopere ganduri ale “egoismului spart” si intentii opuse, adica simptome ele inimii sfaramate.

Numai la gradul la care o persoana aspira spre influenta si sfintenie reveleaza exprimarile fortei impure care il conduce. Si nu este nimic de facut, caci avem nevoie de aceasta revelatie. Daca egoismul este revelat unei persoane, atat de puternic incat ajunge sa-l urasca si nu mai vrea sa ramana in puterea lui, asta este o rugaciune.

Dupa asta nu este necesar sa mai cerem ceva. Daca mai cerem, vor fi doar cereri artificiale. Rugaciunea este senzatia care se afla in inima. Daca persoana simte cat de mult sufera din cauza inclinatiilor sale egoiste, care o impiedica sa foloseasca mijloacele ce ar trebuie sa o duca la daruirea catre Creator, atat este deja suficient. Prin asta, omul s-a apropiat deja de Creator. Totul in jur se transforma. El este tot mai aproape de Creator, mai ales cand descopera cat de stricata si de opusa este inima sa fata de Creator.

Deci trebuie sa intelegem ca munca noastra este opusa muncii unei persoane religioase, care se simte perfect, inspirata si exaltata. In Cabala totul este opus:calea spre Creator trece prin inima sfaramata, care este exact momentul in cre descoperim cat de opusi suntem Creatorului. Si exact din aceasta coborare profunda, chemandul pe Creator, descoperim ca avem un punct de contact cu El.

Astfel, bucuria si disperarea vin simultan, sustinandu-se una pe alta si unindu-se. Asta se intampla  atunci cand Creatorul este revelat, ca rezultat al unificarii acestor doua sentimente opuse, intr-unul singur.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala din 09.03.2011

Filed under: Egoism, Intentie, Lectia zilnica | Add Comment →