La început, ne atribuim toate viciile şi virtuţile nouă înşine. Când o anumită calitate rea este revelată într-o persoană, calitate care este de nesuportat, atunci ei începe să îi pară rău de acţiunea trecută, sau de cea curentă. Regretă în mod special trecutul, fie trecutul imediat, fie cel îndepărtat. Totuşi, datorită acestui lucru, nu se micşorează, nu se face umilă, cu toate că aşa i se pare.

În loc să regrete trecutul, omul trebuie să decidă deasupra sentimentului de regret, sentiment care îi este dat de către Creator, pentru că nu este nimeni în afară de Creator. De fapt, tot ceea ce s-a întâmplat în trecut a fost făcut de Creator. Iar omul nu are niciun motiv să regrete asta.

Din contra, nu trebuie să cadă în sentimentele sale egoiste, presupunând că acum este un om drept, dacă se căieşte pentru acţiunile sale rele, pentru atitudinea sa rea faţă de cineva, pentru greşelile lui, slăbiciunea sau furia. De fapt, Creatorul a aranjat totul şi El este cel care îi arată omului că nu este în stare să conecteze toate aceste evenimente cu Creatorul.

De aceea, omul trebuie să regrete nu trecutul sau ce s-a întâmplat, ci faptul că acum este incapabil să atribuie totul numai Creatorului. Şi dacă este aşa, atunci unde se află vanitatea omului? Nu în faptul că a fost odată rău, ci în faptul că nu poate determina, deasupra tuturor percepţiilor lui, că nu este nimeni în afară de Creator. În asta constă inferioritate şi slăbiciunea lui.

Din pregătire pentru Lecţia zilnice de Cabala din 8/2/12

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →