Cand cercetam natura, studiem multe fenomene care se desfasoara în faţa noastră şi în interiorul nostru. Pentru a le aduce la un numitor comun, putem spune că orice specie, precum şi orice parte din natura, are grija de propria sa existenţă. Şi cu cat mai multa grijă are de sine, cu atat mai mare este nivelul de dezvoltare al acesteia. Acesta este modul în care nivelul vegetativ al naturii provine din nivelul mineral al naturii, iar nivelul animal vine din cel vegetativ, iar omul din nivelul animal al naturii.

Înţelegem din ştiinţa Cabalei că acest lucru nu s-a întâmplat de la sine, ci prin intermediul Reshimot, „genele dezvoltarii”, care sunt realizate succesiv unul după altul, în cadrul modelului stabilit iniţial.

Toate acestea există în interiorul aspiraţiei pentru auto-beneficiu. Programul insuflat în toate elementele naturii plasează o sarcină înaintea noastra: Ce trebuie sa fac sa ma simt bine? Fie ca este vorba de realizarea răului, progresul conştient spre bunătate, forţă, viteză, conectare, senzaţie, sau minte – în funcţie de potenţialul său, fiecare specie aspiră la bunătate şi se detaseaza de rău. Aceasta este natura noastra.

La nivelul mineral, vegetativ, şi animal această natură este „o strada cu un singur sens” – ne îndeamnă să acţionam direct pentru beneficiul nostru propriu. Dar la nivelul uman mai există inca o acţiune speciala. Omul este capabil să-si simtă aproapele, şi, prin urmare, el este dispus să dea ceva aproapelui său cu speranţa de a primi mai târziu recompensa si placere. Am învăţat diferite moduri de folosire a aproapelui, care nu exista la nivelurile inferioare.

La nivelurile mineral, vegetativ şi animal există doar recepţie. Dar omul, de asemenea, ştie cum sa daruiasca aproapelui pentru a primi beneficii pentru sine. Mai mult decât atât, interacţiunea cu aproapele are menirea de a-i aduce în cele din urmă mult mai multe beneficii decât recepţia obisnuita. Altfel, el este pur şi simplu incapabil de a primi ceva în mod direct. Dar intr-un fel sau altul, în ambele cazuri, el acţionează pentru binele propriu.

În principiu, recepţia directă este o metodă a primatelor pentru om. Cand un copil creşte, el primeşte educaţia prin care il învăţam să interacţioneze cu lumea, şi de obicei, aceasta înseamnă a-l învăţa cum sa foloseasca aproapele într-un mod prin care să evite să fie lezat şi care îi permite să primească auto-beneficiu la sfârşit. Aceasta este creşterea umană. Dacă lucrurile sunt aşa cum sunt, atunci cel mai bine este să ia în considerare aproapele. La urma urmei, de multe ori dorim să luam pur şi simplu, sa cucerim, şi sa furam fara a lasa urme.

Acesta este modul în care este lumea noastră şi de aceea noi percepem doar ceea ce primim in noi. Dorinta noastra este limitata şi în cele din urmă ne aduce la sentimente de goliciune şi disperare.

Dar există, de asemenea, o alta posibilitate diferita- Dar, mai exista si o alta posibilitate opusa- daruirea, unde tendinta este departare de mine, in sus, catre aproapele meu, precum si departare de mine, in jos, spre mine, si apoi in sus catre aproapele meu. În primul caz, daruiesc de dragul daruirii  (Bina, Hesed Hafetz), iar în al doilea caz primesc de dragul de a darui (gradul iubirii). Aceasta se numeşte un calcul exact opus şi există doar într-o fiinţă umană.

Astfel, avem două posibilităţi: receptia cu daruire auxiliara, sau daruirea cu recepţie auxiliara.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 3/23/11, in Educatia Globala

Filed under: Egoism, Lectia zilnica | Add Comment →