Un strigăt din adâncul fântânii

Omul nu poate ieşi din ego el însuşi. Doar grupul îi poate veni în ajutor, lansând un colac de salvare, celor care vor să se alăture. Grupul este extern omului, aşa că, atunci când vrea să iasă din el însuşi, omul strigă: Salvaţi-mă, am căzut într-o groapă adâncă! Aruncaţi-mi o frânghie ca să o pot lega în jurul meu şi să ies de aici!

Numai grupul poate să ofere un astfel de ajutor celui care are nevoie de el, celui care vrea să fie cu toată lumea. Frânghia este o invitaţie la conexiune, cu prietenii, cu iubirea lor. Dacă cineva încearcă să se agaţe de această invitaţie şi încearcă să fie în echivalenţă de formă cu ei, atunci prietenii încep să îl tragă. Acesta, la rândul lui, trebuie să îşi depăşească din ce în ce mai mult ego-ul, ceea ce înseamnă că urcă spre prieteni.

De fiecare dată, mai multe probleme şi noi întreruperi se acumulează pe frânghie, întreruperi care-l reţin, dar le va depăşi şi se va agăţa mai ferm de frânghie, căţărându-se până în momentul în care va ieşi din fântână.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati no 36

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: