Baal HaSulam, „Pacea”: când anumite elemente ne par rele şi dăunătoare, este doar o  dovadă de sine stătătoare că acesta este încă în faza de tranziţie, în procesul său de dezvoltare. De aceea,  nu putem decide că este rău şi nu este înţelept să aruncăm o vină asupra lui.

Acest pasaj vorbeşte despre oameni contemplativi şi nu despre aceia care, precum animalele, nu ştiu unde trăiesc, de ce şi pentru ce motiv. Spre deosebire de cei din urmă, oamenii ce doresc să se exploreze  pe ei însăşi şi natura, ajung la concluzia că trăim într-o lume ce evoluează, începând cu Big Bang şi până în zilele noastre. Nivelele mineral, vegetal, animal şi vorbitor se dezvoltă treptat, de la cele mai simple forme până la cele mai complexe.

Ca rezultat, nu putem face o estimare absolută faţă de nimic, nicio creatură, act sau eveniment, din moment ce nu ştim ce rezultat va încolţi din acesta la sfârşit. Numai când fructul copacului se coace complet, vom realiza că acest măr suculent şi dulce este gata să ne încânte.

Atunci vom vedea de ce a trebuit să treacă prin toate fazele precedente şi cum trebuie folosit. Se poate învăţa numai prin observare tuturor fazelor intermediare, ajungându-se la stadiul final, văzând forma finală şi găsindu-se unde se aplică. Dacă, totuşi, nu am ajuns la sfârşitul dezvoltării, chiar şi despre nivelele mineral, vegetal şi animat nu putem spune că ştim ce se întâmplă. În definitiv, totul este cântărit şi evaluat după forma sa finală.

Totul se învaţă din experienţă. Un înţelept nu se furişează în viitor, ci face calcule bazate pe drumul pe care l-a parcurs. De aceea, este spus: „nimeni nu este aşa înţelept ca cel experimentat.” Aşadar, nu este nimic bun sau rău în lume; totul este necesar.

Totul are locul său, timp, raţiune, şi necesitate şi numai la final învăţăm că totul trebuia să se fie aşa cum a fost. Numai la linia de finish putem să tragem o concluzie despre ceva.

Aceasta aparţine tuturor părţilor realităţii şi cu atât mai mult nouă. Numai în stadiul final al evoluţiei putem trage concluzii şi să putem avea opinii despre noi: cine şi ce suntem, de ce şi cu ce scop.

Între timp, din toate aceste explorări căpătăm experienţă şi învăţăm din greşelile noastre. Înţelegem că nimic din natură nu trebuie să fie şters, din moment ce nu înţelegem motivul producerii a niciunui fenomen. Înainte, omul dorea să transforme natura, potrivind-o pentru a i se potrivi lui, ceea ce a dus numai la rău.

Ar trebui să intervenim cât mai puţin posibil în natură şi să o tratăm cu o mare gijă. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne restricţionăm egoismul şi să folosim natura numai ca necesitate, precum o fac animalele. Îm definitiv, în această lume sunt corpurile noastre, noi suntem similari cu ele. Şi de aceea nu putem lua de la natură mai mult decât are nevoie corpul nostru. Atunci am evolua corect, fără să-i facem rău.

În “Prefaţa cărţii, Panim Meriot uMasbirot,” Baal HaSulam explică faptul că până şi înţelepţii ne-cabalişti, precum Platon şi Aristotel, avertizau să nu se transmită cunoaşterea către mase. Ei se temeau că oamenii ar putea dezvolta tehnologii şi vor lua din natură  mai mult decât au nevoie corpurile lor şi vor secătui Pământul.

De aceea trebuie să fim în armonie cu natura, pentru a ne putea dezvolta corect în mediul ei.

din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala din 5/1/2011, “Pace în lume”

Filed under: Evolutie, Lectia zilnica | Add Comment →