Umanitatea care accelereaza

Munca noastra spirituala este numita “munca Creatorului”. Dar de ce se numeste asa daca noi suntem cei care trebuie sa o faca? Aceasta munca este grea, incurcata si cere mult efort. Atribuim atat de mult timp si efort pentru, de fapt daruindu-ne intreaga noastra viata…. si totusi este numita « munca Creatorului, » pentru ca in timpul acestei munci il luam pe El sau Natura drept exemplu.

Totul merge mai departe si se intoarce la radacini, inclusiv stadiile mineral, vegetativ si animat. Astfel, aceste programe se dezvolta dupa un program propriu.  Este imposibil sa schimbi acest program, si nu este necesar. In afara de asta, nimeni nu il poate schimba pentru ca aceste nivele nu au libertatea alegerii. Ele sunt lipsite de intelegere si de perceptia a ceea ce li se intampla si cine le conduce.

Dar mai departe, dincolo de aceste nivele, umanitatea se dezvolta. Nu este doar o creatura cu doua picioare, ci o fiinta care poate sa ia legea dezvoltarii in propriile maini si sa o faca independent. Acesta este stadiul « uman » (Adam). Pentru a-si implini scopul, trebuie sa il ia pe Creator drept exemplu, si nu sa astepte ca Creatorul sa il dezvolte asa cum face in stadiile mineral, vegetativ si animat. Un om este cineva care vrea sa se dezvolte singur, intr-o forma mai rapida.

De aceea el vede munca Cratorului: Ce ii face El creatiei? Unde o conduce ? Ce vrea sa faca din noi ? Noi vrem sa ne dezvoltam singuri si repede.

Baal HaSulam arata asta prin urmatorul exemplu: O persoana nu asteapta un ghiont ca sa se dezvolte dintr-un ou incalzit de o gaina, ci stabileste singur cantitatea de oua necesara cantitativ si calitativ pentru a-si satisface nevoile. Nu intreaba puii despre ce pot face si ce nu, ci construieste incubatoare care sa il aprovizioneze cu gaini conform stadiului de dezvoltare pe care si l-a asumat.

Acelasi lucru este valabil si pentru calea spirituala. Daca o persoana nu doreste sa stea si sa astepte ca « presiunea dezvoltarii » sa il impinga spre scop, atunci el alege scopul si mijloacele necesare pentru a-l atinge pentru a lua acele mijloace in propriile-i maini. De asemenea construieste un « incubator » sau « o sera » inauntrul careia se poate aseza pentru a fi sub influenta legilor care ii accelereaza dezvoltarea.

Cautand asemanarea cu Creatorul, peroana invata modul in care Creatorul lucreaza cu ea, si isi construieste un mediu pentru sine, o “sera”, pentru a accelera procesul dezvoltari sale astfel incat aceleasi forte de dezvoltare sa opereze prin mainile sale. Aceasta este deja « calea Torei », calea Luminii, care este forta de dezvoltare. Astfel, persoana are nevoie mai departe de Lumina care este mai puternica decat cea pe care a primit-o in timpul dezvoltarii sale naturale.

Pe calea spirituala ne numim “muncitorii Creatorului” pentru ca Il luam pe El ca si exemplu si realizam acest exemplu asupra noastra. Construim un mediu special, o « sera » care ne ajuta sa absorbim o mai forta de dezvoltare si ne ofera influenta ei pentru a ne dezvolta noi insine.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 2/27/11, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: