Sa nu iti fie rusine de tine insuti

Întrebare: O persoana moderna a acumulat o multitudine de limitări variate: Se abţine să îşi exprime sentimentele, acestea sunt minimalizate, etc. De aceea, reacţia sa standard la ceva nou este negativă. La început, în interiorul persoanei are loc o bătălie între un interes pentru ceva nou şi frica de acesta. Cum putem menţine interesul persoanei, în ciuda fricii şi a rezistenţei?

Răspuns: Atunci când începem să vorbim despre o persoană, despre fiziologia ei, psihologia, sociologia, familia ei, relaţiile, etc, trebuie să o facem în mod obiectiv, abstract, nu relaţionat la persoana însăşi. Şi numai după aceea să începem să includem, gradual, exemple: Aici este un bărbat, o femeie şi un copil; aici este persoana aşa cum este, reacţionează într-un anumit fel în sinea sa şi este compusă din anumite imagini, viziuni, percepţii, şamd. În alte cuvinte, începem să vorbim despre un anume obiect abstract şi, gradual, aducem acel obiect la persoană însăşi. Cred că în acest fel nu vom întâmpina nicio problemă.

De fapt, o persoană modernă nu ştie nimic din acestea. Ne ascundem natura noastră, suntem ruşinaţi de noi înşine, ruşinaţi în faţa altora; ne este frică să ne arătăm orice fel de slăbiciune, pentru că credem că alţi ar căpăta avantaj din această cauză. Trebuie să arăt că stau ferm, ca un zid, în spatele opiniilor mele de neschimbat, pe care de fapt nici nu le am.

Atunci când, în mod gradual, descoperim ce însemnă omul, societatea şi natura în forma lor globală, puţin câte puţin, ne obişnuim cu faptul că suntem ceea ce am fost creaţi: Nu sunt eu, iar totul în mine lucrează independent de mine.

Atunci, ce este mai precis aceste eu? Este numai acela care poate cerceta ceea ce este creat în el (ea) de natură.

La fel ca doctorii care nu sunt ruşinaţi faţă de ei însăşi sau de pacienţii lor, sau ca psihologii care îşi pot exprima sentimentele proprii şi ale altor oamenii fără jenă, înţelegând că toată aceasta este o realitate obiectivă şi noi, de asemenea, suntem ceea ce suntem. De aceea, trebuie şi noi să aducem o persoană într-o asemenea stare.

Totul trebuie să fie bazat în mod precis pe faptul că următoarea etapă a dezvoltării noastre este integrarea completă a tuturor în totul, atunci când toate părţile naturii sunt încorporate într-o persoană, o persoană în ele şi oamenii unul în celălalt, iar împreună cu natură reprezentăm un singur întreg organic.

Într-o asemenea stare nu mai există nimic pe care trebuie să îl ascund, nimic de care să fiu jenat şi să încerc să ascund de alţii. Trebuie să ating, în final, o stare în care sunt obligat să mă descopăr în totalitate şi să fiu conectat cu toată lumea.

Este la fel cum un copil mic stă în braţele mamei: nu este nimic şi nimeni, totuşi ea îşi concentrează întreaga atenţie la el şi, din punct de vedere al naturii, relativ la mama lui el nu are nicio barieră, graniţă sau ecran; din contra, există o conexiune absolută, completă. Şi noi, de asemenea, ca rezultat al educaţiei integrale, trebuie să ajungem în viitor la o asemenea conexiune.

De aceea, mersul nostru în învăţare, în a experimenta aceste cursuri, în structura şi interconexiunea lor (atunci când un curs se termină şi începe altul sau unele dintre ele merge în paralel) trebuie să fie structurat în mod precis astfel: de-a lungul axei timpului. Cursurile trebuie să se completeze unul pe celălalt şi să urmeze fie în mod consecutiv fie să se suprapună, astfel încât oamenii să dezvolte în mod gradual o atitudine corectă faţă de ei însăşi, faţă de alţi studenţi care studiază în grup şi faţă de întreaga lume.

Din Discuţie despre educaţia integrală 12/13/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: